• Libertatea a luat legătura cu trei dintre românii care trăiesc în São Paulo și care ne-au povestit cum au trăit ei “ziua neagră”, dar și cum sunt percepute, în societatea braziliană, incendiile devastatoare și reacțiile liderilor politici ai lumii.
Cum se vede Apocalipsa de aproape. Libertatea a vorbit cu trei români care trăiesc în São Paulo, oraș unde s-a făcut noapte în plină zi din cauza incendiilor amazoniene
São Paulo a fost cufundat în beznă timp de o oră, în plină zi

S-a întunecat treptat. Nimeni nu își imagina că ar fi fost un nor de fum, pentru că era la mare altitudine și nu se simțea miros.

Dan Palcu, cercetător român

Toate discuțiile alunecă, în cele din urmă, către politica internă a Braziliei și la deficiențele guvernării ultraconservatorului, extremist de dreapta Jair Bolsonaro, ales anul trecut președintele țării.

Un cercetător român explică impactul din mediul academic

Dan Palcu are 39 de ani și e cercetător la Institutul Oceanografic al Universității din São Paulo.

Cum se vede Apocalipsa de aproape. Libertatea a vorbit cu trei români care trăiesc în São Paulo, oraș unde s-a făcut noapte în plină zi din cauza incendiilor amazoniene

La ora 15.00, ora beznei din miezul zilei, Dan Palcu se afla în laboratorul unde își desfășoară activitatea.  

Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei
Recomandări
Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei

“Am ieșit pe hol și am văzut că era întuneric, dar cum sunt în faza de acomodare în Brazilia, după teren în alte părți, din instinct, singurul lucru care mi-a trecut prin cap a fost: «wow, ce repede apune soarele aici!». După, mi s-a părut puțin ciudat, că totuși era foarte devreme”, a povestit cercetătorul român.

“Oamenii din jurul meu nu au reacționat din prima, a trecut o zi – două până să reacționeze. În lumea academică, oamenii sunt destul de anti-Bolsonaro și bineînțeles că imediat toată chestia asta a fost antamată la deficiențele guvernării lui Bolsonaro și pe bună dreptate.

Nu s-a vorbit foarte mult despre protestele pentru Amazonia zilele astea în jurul meu, pentru că în lumea academică oamenii sunt foarte traumatizați de faptul că noul guvern taie foarte mult din finanțările academice, așa că ăsta e subiectul care sufocă conversațiile. Academia este un fel de bulă de Occident, de abordare vestică a lumii pe care nu  o regăsești în marea masă a populației braziliene”, a spus românul.

Reacțiile normale pe care le-am observat stând de vorbă cu oamenii în localuri erau oarecum de rușine că practic Bolsonaro a făcut țara de râs.

Cea mai mare pensie specială înregistrată în România de la 1 septembrie: 69.343 de lei brut. Cât a crescut comparativ cu ianuarie 2024
Recomandări
Cea mai mare pensie specială înregistrată în România de la 1 septembrie: 69.343 de lei brut. Cât a crescut comparativ cu ianuarie 2024

Brazilienii pro-Bolsonaro sunt supărați pe Macron

Cum se vede Apocalipsa de aproape. Libertatea a vorbit cu trei români care trăiesc în São Paulo, oraș unde s-a făcut noapte în plină zi din cauza incendiilor amazoniene
Emmanuel Macron și Jair Bolsonaro au avut contre pe tema incendiilor din Amazonia

“Ieri, pe cel mai important bulevard al orașului, Avenida Paulista, am văzut câteva sute de manifestanți care îl susțineau pe Bolsonaro.

Ceea ce am întâlnit cel mai frecvent a fost furia pe care brusc brazilienii și-au găsit-o legată de Macron din cauză că a intervenit în politica internă a Braziliei.

Spuneau că cine este Macron să vină să spună Braziliei cum să aibă grijă de păduri, ce păduri au francezii?”, mai explică acesta.

Dan Palcu spune că asta este o temă care apare destul de frecvent în discuțiile cu cei care nu sunt neapărat de stânga și care, într-un mod tacit sau mai puțin tacit, îl ascultă pe Bolsonaro și preiau o parte din discursul său.

“Din perspectiva lor, Brazilia este o țară foarte verde, este o țară cu o mare suprafață de pădure, cu energie electrică ce provine în mare parte din surse regenerabile și surse hidroelectrice, în principal, și din perspectiva acestor persoane, o putere industrială care poluează și nu mai are păduri nu ar trebui să atace Brazilia referitor la politicile ei legate de mediu”, mai spune cercetătorul român.

Fuziunea dintre ELCEN și Temoenergetica s-a blocat la plata datoriilor. Bucureștenii încă nu știu cât vor plăti pe gigacalorie la iarnă
Recomandări
Fuziunea dintre ELCEN și Temoenergetica s-a blocat la plata datoriilor. Bucureștenii încă nu știu cât vor plăti pe gigacalorie la iarnă

Toleranța, o carte cel mai probabil câștigătoare

“Un aspect care mi se pare fascinant și pe care îl admir foarte mult la Brazilia este capacitatea de a tolera.

Pe lângă faptul că ai cea mai mare diversitate de mixuri rasiale, este posibil, chiar dacă oamenii sunt foarte divizați, să ai oameni care demonstrează în favoarea lui Bolsonaro lângă oameni care dau din plete și nimeni să nu atace «adversarul» sau pe cel care are altă opinie.

Asta poate să fie cartea câștigătoare a Braziliei pe termen lung – faptul că va reuși să reconcilieze relativ ușor fracturile care în SUA sau Marea Britanie sunt mult mai adânci”, adaugă cercetătorul român din Sao Paulo. 

Presa a spus inițial că au fost nori de ploaie

Delia Sloneanu are 28 de ani, e arhitectă și locuiește de 4 ani în São Paulo.

Cum se vede Apocalipsa de aproape. Libertatea a vorbit cu trei români care trăiesc în São Paulo, oraș unde s-a făcut noapte în plină zi din cauza incendiilor amazoniene

“Luni, 19 august, a fost o zi ciudată, eu și cele 3 persoane cu care lucrez într-un birou de arhitectură nu am realizat, de fapt, ce întâmplă, am băgat de seamă că se întunecase foarte tare afară, dar nu aveam vedere spre stradă de unde lucram, fereastra noastră dă spre o curte a clădirii”, povestește aceasta.

Reacția a fost: «wow, ce s-a întunecat afară dintr-odata» și «wow, toată lumea la mine în feed postează imagini cu cerul întunecat», dar nu am dat importanță prea mare. În presă scria inițial că sunt nori de ploaie. A doua zi am aflat că, de fapt, norii nu erau de ploaie, ci de fum.

Tactici pentru a distrage atenția și festivaluri antipreședinte

“Absolut toți prietenii și cunoscuții mei de aici sunt înnebuniți cu ce se întâmplă și nu au cum să nu fie – nivelul de absurd a ajuns la proporții kafkaniene. Primele declarații ale președintelui, pe Twitter, au fost menite să dea vina pe ONG-uri, spunând că ele au început incendiile. Iar ministrul mediului a spus că imaginile din satelit sunt fake news.

Se folosesc de aceleași tactici de a distrage atenția de la lucrurile importante ca și Trump, numai că Brazilia nu e SUA, iar aici populația și economia suferă infinit mai mult.

Însă Brazilia, fiind atât de mare și diversă, nu îi aude pe oameni să spună că au ajuns la capătul răbdărilor, încât să vrea să emigreze – cumva, aici e mereu loc pentru toată lumea.

În schimb, cei cu descendențe europene, italiene în mare parte, au început să profite de ocazie și să ceară cetățenia italiană, pentru orice eventualitate.

Artiștii de valoare (atât cei mai în vârstă, precum Caetano Veloso, cât și cei mai tineri) sunt principalele voci împotriva guvernului și cei care încearcă să creeze awareness prin concerte și festivaluri. Nu există concert unde Bolsonaro să nu fie înjurat, numai că, din nou, populația care l-a votat nu e prezentă la aceste concerte. Sunt multe bule sociale.

Faptul că Amazonia arde e o chestiune ambientală globală, dar pentru cine e implicat politic, e, înainte de toate, o chestiune politică.

Românul care se gândește să plece din Brazilia

Zeno Muica, 34 de ani, e tot arhitect și locuiește de 8 ani în São Paulo.

Cum se vede Apocalipsa de aproape. Libertatea a vorbit cu trei români care trăiesc în São Paulo, oraș unde s-a făcut noapte în plină zi din cauza incendiilor amazoniene

“Pe 19 august, eram la mine la firmă și după prânz s-a întunecat treptat. Nu s-a creat panică, de fapt, cred că toți își imaginau că se apropie o ploaie mare. Nimeni nu își imagina că ar fi fost un nor de fum, pentru că era la mare altitudine și nu se simțea miros. De-abia a doua zi la știri am aflat cauza”, spune el despre “ziua neagră”.

“Brazilia e în derapaj economic cu guvernul Bolsonaro și eu simt foarte tare asta, cum am o firmă mică, sensibilă la schimbări în economie. E tot mai greu în Brazilia, la anul mă gândesc să mă întorc în România”,

Acum a venit și dezastrul ambiental, lumea e revoltată, dar nu e atât de surprinsă, pentru că a venit în urma unei avalanșe de probleme de când a fost ales Bolsonaro.

Senzația de tragedie apropiată vs. senzația de tragedie îndepărtată

“Despre incendii se discută mult în toată presa, nu are impact direct de scurtă durată asupra orașului São Paulo.

Îmi amintesc că acum un an se prăbușea o clădire înaltă în Largo do Paissandu (n.r. – o zonă din centrul orașului São Paulo), în urma unui incendiu și era într-adevăr o senzație de tragedie pe care o simțeam cu toții, pentru că incendiul era în centrul unui oraș.

Nu că incendiul din Amazon nu ar fi o mare tragedie, sunt convins că e mult mai mare decât o clădire care a luat foc și cu consecințe grave pentru mediu, dar aici nu mi se pare că e atât de intens discutat”.

Cum se vede Apocalipsa de aproape. Libertatea a vorbit cu trei români care trăiesc în São Paulo, oraș unde s-a făcut noapte în plină zi din cauza incendiilor amazoniene
Așa se văd din spațiu incendiile de vegetație din pădurea amazoniană

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
Știrileprotv.ro
Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
Viva.ro
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
Libertateapentrufemei.ro
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
De ce să pui usturoi sub pernă. Trucul banal care te scapă de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce să pui usturoi sub pernă. Trucul banal care te scapă de o mare problemă
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
GSP.RO
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare
FANATIK.RO
Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Unica.ro
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Observatornews.ro
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI