Cum se vede România prin ochii unei mari reviste de cinema: „În absența justiției, nu există eroism de sărbătorit, tot ce mai rămâne este durere”

Conștiința este pe cale de dispariție, aceasta este tragedia latentă a evenimentelor de la Colectiv.

Jay Kuehner, Cinema Scope:

De ce au murit inexplicabil atât de mulți supraviețuitori ai incendiului Colectiv, în timp ce Ministerul Sănătății a asigurat familiile și publicul că primeau cea mai bună îngrijire medicală posibilă?

Aceasta consideră criticul Jay Kuehner că este întrebarea din centrul documentarului Colectiv, al lui Alexander Nanau, care va avea premiera în România pe 28 februarie.

„Nu mai suntem oameni”, este concluzia medicului Camelia Roiu, una dintre sursele care au stat la baza investigației jurnalistice prezentate în documentar. Concluzia ei poate fi și ecoul societății românești în care trăim cu toții.

Criticul de film Jay Kuehner publică în ultimul număr al revistei Cinema Scope, una dintre cele mai respectate publicații despre film, care reunește critici experimentați cu scriitori noi, opinia sa despre Colectiv. 

Recomandări

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Libertatea redă mai jos perspectiva criticului.

Jay Kuehner aduce în discuție și documentarul Karamay, al lui Xu Xin, realizat în 2010, în urma incendiului dintr-un club chinez eponim, în care au murit 325 de persoane, 288 dintre aceștia fiind elevi. “A fost genul de reper cinematografic memorabil, capabil să vorbească despre o tragedie de o asemenea anvergură, un arhetip la care un film precum Colectiv poate aspira, dar va fi invariabil diminuat prin comparație”, descrie Kuehner mesajul tacit al unui coleg de-ai săi, care îi amintește de documentarul chinez.  

“În timp ce Karamay menține în mod efectiv o veghe îndelungată în rândul familiilor încă îndoliate ale copiilor decedați, Colectiv operează într-un cadru mai puțin elegiac, acționând într-un sistem de sănătate venal din România, care sacrifică supraviețuitorii spitalizați într-un purgatoriu corupt”, notează apoi criticul. 

Diferența dintre cele două documentare care tratează un eveniment similar constă, în primul rând, în abordare. În documentarul său, Nanau nu se întoarce pe scena dezastrului decât prin niște materiale filmate chiar în noaptea tragediei, când în clubul Colectiv din București și-au pierdut viața 27 de oameni, iar alți 100 au fost răniți. 

Recomandări

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

“Fără să trădeze memoria celor care au pierit, filmul se cufundă în prezentarea efectelor ulterioare ale focului, antrenându-se asupra unei anchete întreprinse de popularul cotidian Gazeta Sporturilor, condus de redactorul-șef Cătălin Tolontan”, spune criticul. 

Documentarul, care prezintă aproape în timp real ancheta jurnalistică desfășurată de echipa de investigații de la Gazeta Sporturilor prezintă un adevăr atât de dureros, încât e greu de crezut că ar putea fi adevărat.

“Șocul acestei depravări revelate – care este adesea valorificat ca principiu organizator pentru realizarea filmelor de non-ficțiune activiste – incită la indignarea publică și la protestele politice ulterioare, apelând la demisia ministrul sănătății și a guvernul Ponta susținut de PSD”,  scrie Kuehner.

Recomandări

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

În Colectiv vedem cum, ”teoriile unei crize false plutesc, în timp ce protestatarii ies în stradă cerând dreptate, lăudând Gazeta Sporturilor pentru persistența și curajul său. Apărarea pe care Tolontan o aduce profesiei sale este una fără eroism, dar sfidătoare, un imperativ simplu și lucid – să le oferim oamenilor mai multe cunoștințe despre puterea care le modelează viața”, consideră criticul. 

Oamenii din Colectiv, din perspectiva criticului Jay Kuehner

“În timp ce Tolontan și echipa lui sunt protagoniștii clari ai poveștii, Nanau este atent la alții care susțin o rezistență la hegemonia abuzului. O anestezistă (n.r. e vorba de medicul Camelia Roiu, de la Spitalul de Arși) care prezintă imagini groaznice cu pacienți neglijați, cu fețele îngropate în cearșafuri, nu mai poate suporta tăcerea complice: „Ce mai trebuie să se întâmple pentru ca lucrurile să se schimbe?”, se întreabă.

Noul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, un fost avocat al drepturilor pacienților, se angajează să lucreze cu transparență, dar se luptă să efectueze schimbarea într-o moștenire istorică a fraudei. „În orice societate sănătoasă, un produs dăunător este retras imediat”, zvâcnește pe măsură ce devine din ce în ce mai direct în declarațiile sale despre lipsa de reglementare. 

Conștiința este pe cale de dispariție, aceasta este tragedia latentă a evenimentelor de la Colectiv, așa cum evocă una dintre surse – „nu mai suntem oameni”.

Filmările cu recuperarea medicală a unuia dintre supraviețuitori aduc documentarul într-un context corporal. Tedy Ursuleanu, arhitectă în vârstă de 29 de ani, care a suferit arsuri pe 45 la sută din corpul ei, este subiectul unei serii fotografice de portrete create pentru caritate. Imaginile reflectă o transfigurare în care rănile ei sunt îmbrățișate ca o caracteristică expresivă a identității sale și a capacității de vindecare.”

Finalul este și el unul specific societății pe care o transpune, de aceea “Colectiv se apropie mai mult de capacitatea negativă a Noului val românesc decât de narațiunile jurnalismului triumfalist de la Hollywood. În absența justiției, nu există eroism de sărbătorit, tot ce mai rămâne este durere”, crede criticul Jay Kuehner. 

”Cu toate acestea, buna credință a lui Nanau înseamnă că lacrimile unui tată nu sunt în zadar”, concluzionează Kuehner.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro