Când regele George al VI-lea a murit în somn la Sandringham, în primele ore ale zilei de 6 februarie 1952, fiica sa cea mare, prințesa Elisabeta, aflată atunci în vizită în Kenya împreună cu soțul ei, a devenit imediat Regina Elisabeta a II-a.

„Același proces simultan va avea loc și acum, cu preluarea tronului de către regele Charles al III-lea”, a declarat Robert Blackburn, profesor de drept constituțional la Kings College din Londra.

Iar imaginea noului rege, Charles, o va înlocui ușor pe cea a suveranei, care a avut cea mai lungă domnie, de 70 de ani.

Steagurile

De pe steagurile arborate în fața secțiilor de poliție din Marea Britanie, de pe cele ale pompierilor sau ale regimentelor militare va trebui eliminată inscripția EIIR (n.r. – „Elizabeth II Regina”). 

Este posibil ca și steagul regal, care care arborează oriunde se află monarhul, să se schimbe. 

Bancnotele

Există în circulație bancnote în valoare totală de 80 de miliarde de lire steline cu chipul reginei, iar înlocuirea lor poate dura cel puțin doi ani. De exemplu, atunci când au fost emise noile bancnote de 50 de lire, procesul de retragere a vechilor bancnote a durat 16 luni.

Atunci când Elisabeta a II-a a urcat pe tron, în 1952, monarhul nu era prezent pe bancnote. Acest lucru s-a schimbat în 1960, când chipul Elisabetei a II-a a început să apară pe bancnota de o liră sterlină, într-o imagine creată de designerul de bancnote Robert Austin, care a fost chiar criticată.

De atunci, chipul reginei a fost pus pe toate bancnotele, inclusiv din țările și teritoriile membre Commonwealth. Adică, din Caraibe, unde regina apare pe bancnota dolarului est-caraibian, până în Noua Zeelandă, unde chipul suveranei apare pe monede și bancnote.

Acum, Palatul Buckingham urmează să aprobe noua imagine cu noul rege, Charles al III-lea, imagine care să fie folosită pe noile bancnote.

„God save the king”

Una dintre cele vizibile modificări este cea a imnului Marii Britanii. „Doamne, salveaz-o pe regina noastră plină de har” va deveni „Doamne, salvează-l pe regele nostru milostiv”.

Dar, după cum notează The Guardian, poate dura ani de zile până când mulțimile să cânte noua versiune cu aceeași încredere.

Rugăciunile

Regina a fost „apărătoarea credinței și guvernatorul suprem” al Bisericii Angliei și există rugăciuni pentru ea. Este de așteptat ca acestea să fie schimbate pentru a deveni rugăciuni pentru noul monarh. Modificarea trebuie făcută prin lege sau prin mandat regal.

Ultima schimbare de acest fel a fost făcută după moartea Reginei-mamă, în 2002.

Preoții pot, de asemenea, să modifice temporar rugăciunile, adică cele care sunt rostite de obicei la slujbele de duminică pot fi adaptate rapid pentru a se referi la rege ca apărător al credinței.

Mandatele regale

Mandatul regal al reginei se aplică în prezent în cazul a peste 600 de afaceri care au o istorie de aprovizionare a gospodăriei regale. Mandatul este un document acordat comercianților și furnizorilor de bunuri și servicii pentru monarh.

Printre mărcile care folosesc însemnele reginei se numărăr pianele Steinway, cerealele Jordans, ginul Gordon și bijutieriile Swarovski.

După moartea reginei, ei își vor pierde statutul, dar pot primi un nou mandat de către noul rege sau un alt membru al familiei regale.

Cutiile poștale

Cutiile poștale Royal Mail care poartă inscripția regală a Reginei Elisabeta, ER, este mai puțin probabil să fie eliminate. 

Unele cu cifrul GR, al Regelui George al VI-lea, sunt în uz și astăzi, la 70 de ani de la moartea sa. Oficiul Poștal va schimba însă timbrele, urmând a fi folosită o imagine în profil a noului monarh.

Jurămintele de credință

Parlamentarii jură credință coroanei, iar din 1952, formularea a fost: „Eu, jur pe Dumnezeu atotputernic că voi fi credincios și voi aduce adevărată loialitate Majestății Sale Regina Elisabeta, moștenitorilor și succesorii ei, conform legii. Așa mă ajute Dumnezeu”.

Ministerul de Interne va opera schimbarea și în cazul jurămintelor noilor membri ai forțelor armate.

Constituții modificate, în Commonwealth

Moartea Reginei este un moment de schimbare și pentru Commonwealth, cele 14 state care îl recunosc pe monarhul britanic ca șef al statului.

În multe cazuri, constituțiile lor precizează că regina, în mod specific, este șeful statului. În aceste țări, constituțiile vor trebui modificate pentru a se referi la succesorul ei.

În țări precum Jamaica, unde există o mișcare de independență puternică, și Belize, aceste modificări constituționale vor necesita și un referendum, potrivit experților din Commonwealth.

Numele reginei este, de asemenea, înscris legi care vor necesita reformulare, un proces nici ușor, nici ieftin, mai ales pentru țările mai mici.

Urmărește-ne pe Google News