La alegerile parlamentare din 6 decembrie, puteți vota în localitatea și în secția de votare unde sunteți înscris în Registrul Electoral – www.registrulelectoral.ro – cu domiciliul sau reședința (viză de flotant). Ca excepție, puteți vota în orice altă secție de votare din aceeași circumscripție, dar în altă localitate. În București, nu puteți vota în alt sector.

Dacă nu aveți viza de flotant sau adresa de domiciliu într-un anumit județ, nu puteți vota pentru listele electorale corespondente, ci trebuie să vă deplasați în județul unde aveți drept de vot.

Dacă dețineți o dovadă de reședință al cărei termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, vă puteți exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 6 decembrie 2020 în circumscripţia electorală unde v-ați stabilit reşedinţa.

Dacă
aveți domiciliul în municipiul
București, iar
în ziua votării vă aflați
în raza teritorială a acestuia, votați
numai la secția de votare unde sunteți
înscris în lista electorală permanentă. Dacă
sunteți
omis din lista electorală permanentă la care este arondată strada
unde aveți
domiciliul, veți
fi înscris pe lista suplimentară.

Cu ce acte vă prezentați la secția de votare

La
secția de votare mergeți cu actul de identitate (carte de
identitate, buletin, pașaport, carnetul de serviciu pentru elevii
din școlile militare). Nu contează cu ce act de identitate din cele
menționate mai sus vă prezentați, important este ca el să fie
valabil în ziua votului.

Foarte
important: Pentru alegerile din 6 decembrie 2020, puteți vota și cu
documente al căror termen de valabilitate ar fi expirat în perioada
1 martie – 6 decembrie.

Ajunși la secția de votare, veți prezenta actul de identitate operatorului de calculator, care îl va scana. După aceea, vă veți deplasa către membrii biroului electoral. Aceștia vă vor identifica pe lista electorală și veți da o semnătură. Abia apoi veți primi buletinele de vot pentru alegerile parlamentare 2020.

Atenție la ștampila de control!

La ieșirea din cabina de vot, fiecare buletin se introduce într-una dintre cele două urne corespunzătoare. Important: Înainte de a intra în cabina de vot, asigurați-vă că pe buletinul de vot (de regulă pe spate) este aplicată ștampila de control a secției de votare. Dacă aceasta lipsește, votul dumneavoastră va fi declarat nul!

Cum aplicați corect ștampila „VOTAT”

Aplicați ștampila cu mențiunea „VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului independent dorit. Atenție, ștampila trebuie aplicată în interiorul unui singur patrulater. Ulterior, buletinul trebuie îndoit, astfel încât pagina goală care poartă ștampila de control a secției de votare să rămână în afară, apoi se introduce în urnă. Dacă ați îndoit greșit buletinul, votul nu este anulat, dacă secretul votului este asigurat.

Important: Dacă ați aplicat greșit ștampila, dar nu ați apucat să introduceți votul în urnă, puteți cere un buletin nou. Primul va fi anulat.

Când votul este considerat nul

După ce ați votat, restituiți ștampila și primiți înapoi actul de identitate, care va avea ștampila cu mențiunea „VOTAT” – pe buletine sau un timbru autocolant – pe cărțile de identitate. Nu fotografiați buletinul de vot și evitați fotografierea sau filmarea în secția de votare. În schimb, votul este considerat nul dacă nu are ștampila de control a secției de votare sau dacă buletinul are alt model decât cel aprobat. Tot nul este votul dacă ștampila are un alt model decât cel oficial.

De asemenea, dacă aplicați ștampila cu mențiunea „VOTAT” în afara patrulaterelor sau în două sau mai multe patrulatere, votul este considerat nul.

Urmăriți pe Libertatea:

 
 

Urmărește-ne pe Google News