Când investigatorii anticorupție au considerat primele audieri încheiate, Mircea Beuran a fost dus cu cătușe la mâini din birourile anchetatorilor în ”Beciul domnesc”. Sub puterea ordonanței de reținere, chirurgul a fost cazat într-o celulă a Arestului Central al Poliției Capitalei, unde a petrecut o noapte înainte de a afla decizia magistraților bucureșteni care urmau să judece propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, înaintată de procurorii anticorupție.
Cazat la ”VIP”, într-o celulă cu un arestat ”cuminte”
Om cu nume greu, chirurgul a fost tratat conform poziției sale sociale și, drept urmare, după ce a trecut de vizita medicală, de procedurile de amprentare, fotografiere și control corporal obligatorii, a fost repartizat într-o celulă ”aerisită”, în care mai era un singur arestat. Unul considerat de gardieni a fi ”cuminte”, personaj care i-a fost coleg pentru ceva mai mult de 12 ore. Numai că Beuran – acuzat că a luat șpagă 10.000 de euro de la medicul Carmen Haiducu pentru a-i facilita obținerea unui post de asistent universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” – nu s-a dovedit prea vorbăreț chiar dacă nu a închis ochii toată noaptea.
Pe colegul de cameră abia dacă l-a băgat în seamă. Doar s-au salutat. Doctorul nu a închis toată noaptea un ochi. A stat întins pe pat, dar nu a dormit. Nu părea să fie stresat, la vizita medicală a avut pulsul și tensiunea foarte bune.
Surse judiciare pentru Libertatea:
De asemenea, medicul Beuran a refuzat orice fel de mâncare.
„Chiar dacă nu a primit niciun pachet, nici mâncare de la arest nu a vrut. Nu a mâncat nimic cât a fost închis. De afară a primit doar lucruri de uz personal: ceva haine de schimb, periuță și pastă de dinți, săpun, prosop, aparat și creme de bărbierit. Lucrurile nu i-au fost aduse la vizită, la vorbitor, ci au fost preluate de un polițist care i le-a dus în celulă”, au dezvăluit surse judiciare pentru Libertatea.
Pe durata celor aproape 12 ore cât a fost ”clientul” arestului Poliției Capitalei, medicul Beuran nu a ieșit cu nimic în evidență. A îmbrăcat haina prudenței și a fost un personaj tăcut, ce a părut preocupat doar problemele sale. La plecare, după ce instanța i-a înlocuit măsura arestului cu arestul la domiciliu, chirurgul cercetat pentru o mită de 10.000 de euro i-a uimit pe toți cei din jur cu o cerere cel puțin neobișnuită pentru un personaj de calibrul său: a cerut polițiștilor bani de taxi să ajungă acasă, potrivit acelorași surse judiciare.
Chirurgul Beuran s-a uitat la televizor la cazul lui
”După ce și-a strâns lucrurile din celulă, Beuran a așteptat într-un birou perfectarea documentelor privind la televizor exact cazul său. Vedea jurnaliștii din fața arestului și își făcea griji că nu voia să dea ochii cu ei. Cum nu a recunoscut-o pe fata lui în imagini, aflată și ea în fața arestului, doctorul a cerut bani pentru un taxi, că nu are nici bani și nici cine să-l ia de acolo și să-l ducă acasă. Lucrurile s-au lămurit până la urmă când polițiștii i-au arătat-o pe fata lui care-l aștepta. Oricum, dacă nu avea posibilitatea să plece pe propria cheltuială, arestul trebuia să îl ajute, așa e procedura. Poate că doctorul știa ceva când a rugat polițiștii să-l ajute…”, au mai adăugat sursele citate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro