Înlocuirea conducerii ASF a intrat de astăzi în linie dreaptă, după ce birourile permanente reunite ale celor două camere au introdus problema pe ordinea de zi. Potrivit calendarului aprobat, noii șefi ai instituției care reglementează piața asigurărilor și pe cea a pensiilor private vor fi votați în plen peste o săptămână, pe 18 decembrie.
Negocierile politice din Parlament, dar și din interiorul Coaliției au durat mai bine de o lună. Mandatul actualei conduceri ASF s-a încheiat pe 14 noiembrie, dar PSD și PNL nu s-au grăbit să facă noile numiri.
Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a aflat, în 2023, în mijlocul unui scandal, iar șefii ASF au fost audiați în comisiile parlamentare, după falimentul Euroins.
Libertatea a atras atenția la începutul anului că piața de asigurări se îndreaptă spre un nou faliment, cu un puternic impact asupra pieței RCA.
PSD și PNL au împărțit cele cinci funcții majore după următorul algoritm:
- PSD – președintele și doi vicepreședinți
- PNL – prim-vicepreședinte și un vicepreședinte
Inițial, algoritmul parlamentar ar fi permis și USR să aibă dreptul la o funcție de vicepreședinte în ASF. Negocierile politice din Coaliție au avut drept rezultat ca PSD să ia și a doua funcție de vicepreședinte.
Social-democrații și liberalii le-au transmis celor de la USR să facă propuneri pentru pozițiile neexecutive din instituție, lucru refuzat de Uniune, potrivit mai multor surse parlamentare.
PSD pune mâna și pe ASF, după AMEPIP
Funcția de președinte va reveni PSD, care îl susține pe Alexandru Petrescu pentru această funcție. Petrescu a fost prezent, luni dimineața, la sediul central PSD, din Kiseleff, alături de Marcel Ciolacu.
Social-democrații au obținut la negocierile cu PNL șefia ASF, dar și a agenției care controlează companiile de stat – AMEPIP.
Fost ministru al Comunicațiilor și al Societății Informaționale în Guvernul Dăncilă între noiembrie 2018 și noiembrie 2019, Alexandru Petrescu era văzut în partid drept un posibil candidat pentru Primăria Sectorului 1.
Printre funcțiile deținute de Petrescu, cu susținerea PSD, se mai numără:
- director executiv al Poștei Române între mai 2012 și mai 2014 și director general în perioada mai 2014 – decembrie 2016
- ministrul al Economiei în intervalul ianuarie – februarie 2017, în guvernul Grindeanu
- ministru pentru Mediul de Afaceri între februarie 2017 și iunie 2017, tot în guvernul Grindeanu
- director general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în perioada iunie 2017 – noiembrie 2018
- consilier al ministrului de Finanțe – decembrie 2021 – octombrie 2022
- membru în Consiliul de Supraveghere la Fondul Român de Contragarantare
- membru în Consiliul de administrație la Fondul de Garantare a Investițiilor SA decembrie 2021 – prezent
În ultima declarație de avere, Alexandru Petrescu a trecut un apartament de 140 mp, în Constanța, din care deține 50%. Apartamentul l-a dobândit prin moștenire, în 2004.
Conform documentului citat, Petrescu a avut anul trecut venituri în valoare totală de 135.630 de lei (puțin peste 27.000 de euro).
Salariul lui Petrescu crește de peste șapte ori
Funcția pentru care Alexandru Petrescu este propus este mult mai bănoasă. Nicu Marcu, actualul președinte al ASF, a declarat pentru 2022 venituri de la instituția pe care o conduce de aproape un milion de lei (aproape 200.000 de euro). Suma exactă declarată a fost de 989.925 de lei.
PSD îl va susține pe Ștefan Daniel Armeanu pentru un nou mandat de vicepreședinte în conducerea ASF.
În această calitate, el a primit de la Autoritate, în 2022, un venit de 760.486 de lei. În conturile bancare, Armeanu deține peste un milion de lei în diferite monede.
Pentru a doua poziție de vicepreședinte va fi propus un nume care va veni din mediul privat.
„Propunerea va fi Sorin Mititelu, este din zona de afaceri, nu din zona politică”, au declarat surse din conducerea PSD pentru Libertatea.
Sorin Cristinel Mititelu deține participațiuni la două firme, conform termene.ro: Altior Consulting SRL (100%) și Optimus Fintech SA (49%).
Demisii PNL din Parlament pentru funcții la ASF
Deputatul Gabriel Avramescu va primi susținere PNL pentru funcția de prim-vicepreședinte al ASF, au declarat surse din conducerea partidului. El și-a dat recent demisia din funcția de președinte al PNL Buzău pentru ca locul său să fie luat de Adrian Mocanu, venit în partid de la PMP.
Poziția de vicepreședinte ASF îi revine unei alte deputate liberale – Gabrielei Horga. Ea este lector universitar doctor la ASE.
Cei doi aleși PNL vor trebui să demisioneze din Parlament pentru a putea fi numiți la ASF, pentru un mandat de cinci ani.
Nicu Marcu, fostul președinte al ASF, nu a mai fost susținut de PNL pentru un nou mandat în fruntea instituției.