Un astfel de accident poate fi evitat, „în primul rând dacă înțelegi ce ți se poate întâmpla atunci când conduci”, spune Titi Aur, campion la raliuri și expert în condusul defensiv.

Pilotul a precizat că accidentele de acest fel au loc pe autostrăzi, acolo unde există două sau mai multe benzi în același sens de mers și când condițiile de vizibilitate sunt reduse. Într-un astfel de context apare așa-numitul „efect de turmă”.

„Asta înseamnă că eu, șoferul cuminte, care vreau să conduc defensiv, merg cu 90 km/oră și la cel puțin 45-50 de metri față de mașina din fața mea, ceea ce înseamnă că respect regula celor două secunde. Cei de lângă mine merg mai repede. Subconștientul meu mă împinge la păcat, adică dacă ceilalți merg un pic mai repede, înseamnă că se poate și eu sunt ăla mai fraier care merge prea încet și atunci încep să merg și eu un pic mai tare. Și fiecare îl influențează pe cel de lângă el și începem să mergem mai tare și mai tare”, a explicat pilotul.

Pentru
ca accidentele în lanț să fie evitate, șoferii trebuie să nu
intre în acest joc, al „efectului de turmă”, să păstreze
distanța de siguranță, iar dacă observă că mașina din spate
este prea aproape trebuie să mărească distanța față de
automobilul din față, ca în cazul unei opriri bruște sau a unei
frânări violente a șoferilor din față, să poată frâna lent, a
explicat Titi Aur.

Există metodă de evitare a accidentelor, doar că trebuie să îndeplinești aceste condiții: să știi că există acest efect de turmă, să știi că trebuie să respecți distanța și viteza corecte și să fii atent și la cel din spate.

Titi Aur:

Întrebat dacă este corect să tragi de volan ca să eviți impactul cu mașina din față, Titi Aur a precizat: „Da, este corect. Aici avem o problemă pentru că bărbații evită prin stânga, iar femeile, prin dreapta. Este o treabă psihologică, demonstrată medical. (…) Bărbații, din acest punct de vedere, sunt mai periculoși”.

Trebuie să știm că o mașină nu se răstoarnă niciodată dacă tragi de volan și se află pe un platou. Mai mult, dacă mașina are ABS, atunci pot să și frânez, să și evit în același timp pentru că roțile nu se blochează, deci îmi pot permite să spăs maxim pe frână și să trag și de volan, în același timp, ca să evit impactul cu ceva din față.

Titi Aur:

Ce trebuie să facă un șofer care nu mai poate evita un impact

Titi Aur a explicat și ce ar trebui să facă un șofer care nu mai poate evita impactul cu alte autoturisme.

„În primul rând, trebuie să acționezi când îți cumperi mașina, să nu îți cumperi o mașină cu multe casetofoane, ci cu multe airbag-uri, adică o mașină cât mai sigură”, subliniază pilotul, adăugând că purtarea centurii de siguranță și reglarea tetierei sunt foarte importante.

„Dacă partea de sus a tetierei nu este la nivelul creștetului capului și este mai jos sau chiar lăsată pe banchetă ca să vadă șoferul în oglindă, în momentul în care ești lovit din spate, în loc să te protejeze, ea devine un loc în care se întâmplă ruptura gâtului”, a mai declarat Titi Aur.

De
asemenea, pilotul a menționat că șoferul care constată că
urmează un impact cu o altă mașină trebuie să anunțe imediat
pasagerii din autoturismul său.

Asta
pentru că „un
pasager care nu știe că urmează impactul, adică cel care doarme,
citește sau nu este atent, va fi prins neîncordat. Pasagerul care
este prins într-un impact și s-a încordat (…) va suporta mai
ușor impactul. Dacă cineva doarme în mașină va fi cel mai grav
lovit”.

În
ceea ce privește poziția cea mai sigură în care trebuie să stea
pasagerii, Titi Aur a explicat că banchetele
din față trebuie să fie cu spătarul cât mai aproape de poziția
verticală.

Totodată, „pentru pasagerii din față scaunul ar trebui să fie reglat în așa fel încât să nu se poată întinde, să nu fii cu genunchiul întins pentru că în momentul unui impact frontal, tendința este să te sprijini și în mâini, și în picioare. Piciorul întins, în momentul în care primește impactul, va deteriora una dintre încheieturi”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News