ONG-ul „ActivRandom” încearcă un exercițiu de umanitate care transcende diferențele culturale și testează un alt fel de altruism. Pentru oameni care nu îți vorbesc limba, nu ți-o înțeleg și abia dacă înțeleg unde se află. Copii refugiați. Unii au fost adunați în grabă din calea violenței  și a războiului de către părinți, alții și-au pierdut părinții chiar pe drumul spre o viață mai bună.

Câteva sute au ajuns și în România iar, în prag de iarnă, au nevoie de haine și încălțăminte. Pe 56 dintre ei îi ajută patru tineri activiști care au lansat pe Facebook campania ,,Îmbracă un copil refugiat”. Aproape o mie de persoane s-au arătat interesate de inițiativă. Chiar dacă nu s-au mobilizat la fel de mulți, rezultatele au depășit așteptările organizatorilor.

„A avut un impact uriaș. Nu ne-am așteptat. Noi am mers pe clasica strategie: suntem 4 oameni, fiecare dă share pe profilul lui de Facebook și de acolo ne descurcăm, vedem cum facem. S-au mobilizat foarte mulți oameni din București, din Cluj și din alte mici orașe. Prin donații de haine, pachete și chiar donații în bani”, spune Eliza Drob, reprezentant al ,,ActivRandom”.

Cum împarți o trotinetă roz la 56 de copii

Eliza face voluntariat de la vârsta de 18 ani. A studiat Științe Politice la Iași, apoi a plecat în Turcia și Ungaria, tot pentru studii. Acum stă în jur de zece ore pe zi într-un apartament din strada Spătarului, unde este sediul asociației pe care a cp-fondat-o. Răspunde la telefoane și așteaptă bătăi în ușă din partea oamenilor care vor să ajute. În primele două zile ale campaniei au ajuns mai multe sacoșe cu haine purtate, haine noi, ghete, role cu Hannah Montana și o trotinetă roz. ,,Marele premiu”, glumește Eliza, care se întreabă retoric cum se împarte o trotinetă la peste 50 de copii.

„Majoritatea donatorilor au adus haine bune, de la prieteni, sau au format un grup și au donat. A venit ieri și o bunică care a auzit prin nepotul ei și ne-a adus doi saci plini cu haine ale nepotului ei. Deci haine pentru adulți, pentru că avem nevoie și de acestea”, mai spune Eliza Drob. Ea povestește cum într-o zi a primit, cu surprindere, un e-mail de la regizorul Cristian Mungiu, care vrea să se implice în proiect,

Copiii cu statut de refugiat sau solicitant de azil, care beneficiază de această campanie, sunt din Afganistan, Irak și Siria. Toți locuiesc în Centrul de Primire și Cazare a Solicitanților de Azil din București.

Mesaje xenofobe pe Facebook

Povestea campaniei de ajutorare a copiilor refugiați mai are o latură. Mai întunecată, mai murdară, mai încărcată cu intoleranță. Eliza și colegii ei s-au confruntat cu un recul pe rețelele de socializare, unde au fost acuzați de ,,propagandă islamică”.

 

Sau de faptul că primesc bani de la miliardul George Soroș.

De când lucrează cu refugiați, Eliza Drob și colegii ei primesc adesea mesaje în care sunt acuzați de „trădare de țară”.

 

 

„Aici nu vorbim de lucruri normale, ci de forță majoră. Sunt copii care au avut o viață normală și au pierdut totul într-un minut.  Ajutorul nu este atât financiar, cât simbolic. Aici nu contează foarte mult banul, ci gestul. Contează când oamenii cu o altă cultură și altă religie vin să dea ajutorul. Contează mai ales psihic”, a declarat, pentru Libertatea, Mazen Rifai, jurnalist și scriitor sirian.


Algele pot opri infecțiile intraspitalicești. Descoperire revoluționară a cercetătorilor români de la Marea Neagră

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News