ComenteazăPe lângă Regimentul Azov, în combinatul siderurgic luptă și unități ale Gărzii Naționale, precum și militari ai Forțelor Armate, din Serviciul de Grăniceri de Stat, Serviciul de Securitate al Ucrainei, Poliția Națională și Apărarea Teritorială. Dnipro, Brovari, Kiev, Poltava, Donețk, Volin, Mariupol. Soldați din toată Ucraina apără, în continuare, combinatul Azovstal.
Toți cei care încă mai pot ține o armă în mâini rămân pe metereze, în timp ce armata Rusiei aruncă bombe asupra ruinelor uzinei metalurgice, în încercarea de a obține o victorie simbolică asupra a ceea ce a fost orașul-port la Marea Azov, cândva cu 500.000 de locuitori.
Să se predea nu este o opțiune. Așa că soțiile, iubitele și mamele celor care se sacrifică în buncăre speră într-un miracol. După săptămâni în care a refuzat evacuarea forțelor ucrainene încercuite, Rusia a anunțat luni un acord pentru scoaterea din combinat a luptătorilor răniți. E un început.
„Cea mai mare valoare pentru el este libertatea”
Stepan Golovko s-a născut în Nikopol, dar s-a stabilit Donețk. A studiat la Universitatea Națională din Kiev-Academia Mohîla. Are un master în arheologie. A realizat și produs filme și și-a creat propria agenție de creație.
Cel mai mult, lui Stepan îi place să petreacă timpul cu fiul său, să joace fotbal, să-i spună povești despre Ucraina, să-l învețe să-și iubească familia și țara.
De când a început războiul din estul țării, Stepan a intrat în rândurile Regimentului Azov.
„Cea mai mare valoare pentru el este libertatea”, spune soția lui, Anna.
„Este rănit, dar continuă să lupte la Azovstal. După un bombardament, spitalul s-a prăbușit și toate lucrurile lui erau acolo. Situația este critică, dar nu își pierde optimismul. Îl iubim foarte mult! Eu și fiul meu sperăm că se va întoarce teafăr!”, adaugă femeia.
„Trebuie să trăiască pentru noi”
Kirill Gurov, 32 de ani, s-a născut în regiunea Poltava. S-a alăturat Regimentului Azov în 2015. Bărbatul și-a numit unitatea „a doua familie”.
De la începutul războiului pe scară largă din Rusia, familia s-a mutat pe malul drept al Mariupolului.
„După ce a fost mobilizat, m-a liniştit, spunând că totul este sub control. Dar 24 februarie ne-a împărțit viața, în înainte și după. La început, mai venea acasă, cu mâncare și apă”, spune soția Tatiana.
„Ne-am văzut ultima dată pe 9 martie, iar pe 12, rușii au atacat spitalul unde lucram. Pe 16 am reușit, ca prin minune, să fug la Zaporojie, cu cele două fiice alea noastre”, mărturisește ea.
Legătura cu Kiril a devenit to mai dificilă: „La sfârșitul lunii martie, el a fost rănit, am aflat despre asta abia la mijlocul lui aprilie. Mi-a scris că situația este critică, dar rezistă. Mulți camarazi au murit. Nici nu-mi pot imagina prin ce trece când frații lui mor acolo. I-am scris că trebuie să trăiască pentru noi. În fiecare zi mă gândesc la un singur lucru: cum îl pot ajuta? Și nu pot face nimic!”.
„Ei sunt gata să reziste până la ultimul, dar nu avem nevoie de eroi postum”
Mikola, supranumit „Frost”, 24 de ani, s-a născut în regiunea Dnipropetrovsk. De șase ani slujește în Regimentul Azov. Este pasionat de fotografie și editare video.
„Chiar și în iadul de la Azovatal, iubitul meu nu s-a plâns niciodată de cât de greu îi este. A fost constant interesat de situația mea. Mă întreba dacă am mâncat sau dacă sunt într-un loc sigur. În schimb, acolo, ei visează la o bucată de pâine și la înghițitură de apă pe zi, dacă au noroc”, spune logodnica lui, Olga Maliuchenko.
„Eroii noștri salvează copii, femei, bătrâni. Sunt gata să reziste până la ultimul, dar nu avem nevoie de eroi postum! Avem nevoie de ei în viață”, spune Olga Maliucenko.
Cei doi își planificaseră nunta în această vară și speră că vor supraviețui pentru a se cununa.
Ultimele cuvinte pe care mi le-a scris Kolia: „Noi apărăm Ucraina, pentru toți cei morți, vii sau nenăscuți. Ucraina mai presus de toate”.
Olga, logodnica lui Nikola:
„Un lunetist l-a împușcat în picior. Glonțul nu a fost îndepărtat”
Igor Mizoveț, 20 de ani, originar din regiunea Volin, visa să devină soldat încă din copilărie. A absolvit Colegiul Silvic Șațk, așa cum i-au cerut părinții săi, care sperau ca fiul lor să își continue studiile la universitate.
Dar Igor a mers la biroul de înrolare militară.
„La început a slujit la Luțk, apoi s-a mutat la Mariupol. Nu am vrut ca fiul meu să meargă acolo, pentru că era periculos. Nu a ascultat de nimeni, a făcut ceea ce visase întotdeauna. Pe 13 decembrie era deja la Mariupol. Iar pe 24 februarie ne-a sunat și ne-a spus că a început războiul”, spune mama soldatului, Olena.
Cu timpul, a pierdut legătura cu Igor. A aflat, însă, că fiul ei a fost rănit: „Un lunetist l-a împușcat în picior, iar glonțul nu a fost scos nici până acum”.
„De două ori, soldații au fost copleșiți în buncăr. El a spus că acum sunt două variante: ori vor fi luați prizonieri, ori, Doamne ferește, vor fi împușcați. Nu știu unde să apelez, cui să cer ajutor pentru a-l salva…”, plânge femeia.
„Mi-a spus că merge în luptă și nu știe dacă se va întoarce”
Nikolai are 25 de ani, s-a născut și a crescut la Mariupol. A studiat Dreptul, în vara acestui an urma să susțină masterul. Hobby-urile sale includ istoria, politica și afacerile militare.
A visat la o familie puternică și la cum va crește copii în Ucraina independentă. Pentru acest vis, a rămas să-și apere orașul natal și se află la Azovstal ca parte a Unității 3057 a Gărzii Naționale.
„Când a plecat, mi-a a spus că merge în luptă și nu știe dacă se va întoarce. Situația de la Mariupol este extrem de grea. Își pierde încrederea în orice fel ajutor. Întotdeauna, după ce vorbim, își ia rămas bun de la mine. Îmi scrie că mă iubește mai mult decât viața”, povestește soția, Maria.
Maria nu-și pierde credința: „Este credincios, sincer, inteligent. Visează să avem copii. Îmi este greu să-mi imaginez o persoană mai bună decât soțul meu”.
„El e gata să-și dea viața pentru acest pământ. Dar eu nu sunt pregătită pentru asta”
Artem Vișniak, 21 de ani, originar din Brovari, a studiat Economia la Colegiul de Comunicații din Kiev. Iubește Ucraina și s-a alăturat Regimentului Azov în 2019.
El este totul pentru mine. Spune, mereu, că este gata să-și dea viața pentru acest pământ. Dar nu sunt pregătită pentru asta!
Tatiana, mama soldatului:
„Sunt însărcinată. Vorbim despre viitor, despre cum să ne numim bebelușul”
Maksim Nikulin are 31 de ani. S-a nascut la Dnipro, dar locuiește în Mariupol de 5 ani. Pe 24 februarie, când Rusia a lansat ofensiva la scară largă asupra Ucrainei, bărbatul a rămas să apere orașul în oțelăria de la Azovstal.
În ciuda situației dramatice, Maksim și Olena, soția lui, își fac pentru și visează ce vor face după victorie.
„Vorbim mai ales despre planuri noastre. Despre cum va fi într-un oraș nou, despre cum să ne numim viitorul copilaș, pentru că sunt însărcinată. El enumeră toate felurile de mâncare pe care trebuie să le gătesc pentru el când se întoarce, tot felul prăjituri”, spune Olena.
„Ești din oțel, ești indestructibil, vei veni teafăr acasă”
Bohdan este din Sumî, dar în ultimii ani a locuit la Mariupol.
Timp de trei ani a fost luptător al Regimentului Azov. Înainte de asta, în 2014, a luptat pentru Ucraina în Corpul Marin. A făcut haltere, a studiat limbi străine.
El și soția sa, Natalia, s-au cunoscut în urmă cu 3 ani.
Bohdan numește evenimentele de la Azovstal „o apocalipsă”, dar speră să izbândească.
Ești deja cu adevărat nemuritor. Ești din oțel, ești indestructibil! Și vom face totul pentru a te salva. Ce poate fi mai puternic decât un soldat de la Azovstal? Doar mama care l-a născut și l-a crescut și soția care stă lângă lângă tine și te inspiră. Te iubim. Te așteptăm acasă în viață.
Natalia:
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina