Raoul Cizmașiu este singurul supraviețuitor al accidentului care a avut loc în Mina Lupeni. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost salvat, după 14 ore din galeria surpată. Tânărul primește consiliere psihologică, după ce a aflat că Iuliu Lucian Codlean și Ionel Florin Suciu, colegii alături de care muncea în subteran, au murit în urma accidentului.
De pe patul de spital, Raoul Cizmașiu le-a povestit apropiaților despre clipele în care a fost la un pas de moarte.
„Au fost acele semne primare, cele în care tavanul urma să se prăbușească, așa cum se spune în termeni minerești, cerne tavanul. A luat-o la fugă, după care a fost și el lovit. A fost o perioadă inconștient, după care s-a trezit și a avut norocul ca să aibă posibilitatea să iasă de acolo printr-un spațiu mai larg. Lucrurile sunt groaznice. Nici eu nu le pot povesti”, a declarat, pentru Libertatea, Darius Câmpean, președintele Sindicatului „Muntele” din Valea Jiului.
Captiv la aproape o jumătate de kilometru sub pământ, Raoul a încercat să își salveze colegii, săpând, în pământul surpat peste ei, cu unealta pe care o avea asupra sa.
„Raoul Adrian Cizmaşiu este cel care, cu o voinţă de fier, şi-a aşteptat colegii să-i redeschidă calea spre lumină. Salvarea lui a fost singura bucurie într-o zi cumplită”, au precizat reprezentanți ai Complexului Energetic Hunedoara.
După ce a fost salvat din galeria prăbușită, Raoul a fost internat la Spitalul de Urgență din Petroșani pentru că a fost rănit la picior. Medicii spun că starea lui de sănătate se îmbunătățește.
„Raoul a fost transferat de la Terapie Intensivă la secția de Ortopedie. Are o atelă gipsată la glezna stângă. Are mici dureri la umărul drept. Starea lui fizică este bună. Psihic este consiliat de un psiholog în fiecare zi”, a explicat Darius Câmpean
În urma cumplitului accident de muncă, a scăpat doar cu o rană la picior. Raoul Cizmașiu este unul dintre cei trei mineri care au rămas blocați, joi, din cauza unei acumulări de minereu, în mina Lupeni.
Totodată, minerul Ionel Florin Suciu (44 de ani), tatăl unei fetiţe, a murit în Spitalul Floreasca, unde a fost adus cu trupul zdrobit de tavanul prăbuşit.
Citește și EXCLUSIV/ Incredibila biografie a unui scriitor anti-comunist. A făcut pușcărie politică, a corespondat cu Emil Cioran și are… 290 de dosare în instanță
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro