2. GĂSEŞTE-ŢI LOCUL
Descoperă care îţi este locul şi cum interacţionează postul tău cu ale celorlalţi. Socializează cu toată lumea şi, înainte de a ridica pretenţii, încearcă să înţelegi ce fac colegii tăi. Altfel spus, lasă orgoliul la o parte. În plus, învaţă cum să comunici cu ceilalţi. Pentru a reuşi să te acomodezi într-un timp foarte scurt, ascultă şi părerea celorlalţi. Doar aşa poţi crea o legatură cu cei din jur.
3. ÎNDRĂZNEŞTE
Probabil că atunci când eşti pus într-o situaţie nouă ai tendinţa să stai deoparte. Totuşi, când faci parte dintr-un colectiv nou, acest lucru nu este tocmai indicat. Arată că ai iniţiativă! Chiar dacă nu ai încredere în tine, evită să ascunzi acest lucru fiind agresiv cu cei din jur. Propune- ţi, mai degrabă, să fii activ şi de ajutor.
4. FII ORGANIZAT
O persoană neîngrijită şi dezorganizată poate lăsa impresia că este neserioasă. Aşadar, ai grijă la detalii şi nu da motive de neîncredere colegilor şi şefilor tăi. Lucrează constant, evitând pauzele lungi şi dese. După cum ştii, timpul înseamnă bani, iar şefii tăi se aşteaptă ca tu să îţi faci treaba repede şi bine. Aşadar, organizează- ţi timpul. Planifică-ţi zilnic ce ai de făcut şi încearcă să nu laşi pe mâine ce poţi face azi.
5. PĂSTREAZĂ-ŢI CALMUL
Poate că uneori îţi mai pierzi răbdarea şi eşti tentat să ridici tonul. Ai grijă însă! Oamenilor nu le plac scandalagiii. Dacă nu îţi controlezi reacţiile, s-ar putea să laşi impresia unei persoane lipsite de profesionalism. Aşa că atunci când simţi că îţi pierzi răbdarea mai bine ia o pauză. Cu siguranţă vei reveni cu gânduri mai bune.
informează-te!
Orice job are un început şi un sfârşit. Pentru a rămâne mereu la curent cu ceea ce se întâmplă pe piaţa muncii, informează-te! Ca să îţi fie mai uşor, abonează-te la alertele de joburi şi la newsletterul de carieră oferite de eJobs.ro. Vei primi zilnic, gratuit, pe e-mail, informaţii despre joburile existente şi despre noutăţi de pe piaţa muncii.