Un agent imobiliar de buna credinta iti va spune ce case sunt de vanzare, la ce preturi, ce anume trebuie sa verifici la o casa, iti da informatii despre amplasament, despre zona, despre vecinatati, piete aflate in apropiere, despre documentatia care trebuie stransa pentru actele de vanzare-cumparare, daca imobilul are sau nu ipoteca, cine are dreptul sa o vanda si multe alte lucruri de acest gen. In primul rand, agentul trebuie sa fie angajat al unei agentii imobiliare usor de identificat. Firma trebuie sa aiba un sediu fix, sa fie semnalizata (cu firma la intrare), un birou amenajat ca punct de lucru cu publicul, cu secretariat, dar si o sala de negocieri, in care sa se poata discuta in particular cu clientii amanuntele legate de plata, bani, confidentialitate. Este iarasi indicat ca agentia sa fie afiliata unei uniuni profesionale, unde sa-i puteti verifica activitatea.
Agentul imobiliar trebuie sa fie licentiat, adica sa aiba o diploma de pregatire in domeniul imobiliar. Cereti-i sa va arate diploma de licentiere! Apoi, trebuie sa aiba experienta. Puneti-i intrebari privind ultimele tranzactii facute si zona care va intereseaza: In ce fel de tranzactii imobiliare e specializat (case, terenuri, apartamente)? Cat de bine cunoaste zona in care vreti sa cumparati o casa? Ce servicii va poate oferi, in afara de vizionari de case? In functie de raspunsuri, va puteti da seama daca merita sa semnati un contract de prestari servicii sau daca mergeti la alta agentie. Agentiile mari, care lucreaza profesionist, au agenti specializati pe fiecare tip de tranzactie (specializati nu in sensul ca au o diploma anume, ci ca lucreaza frecvent pe un anume sector si, in consecinta, il cunosc foarte bine). E bine sa gasiti un agent specializat pe tipul dv. de cerere.
In sfarsit, raspunsurile agentului privind activitatea lui profesionala va satisfac si acesta va cere sa semnati un contract de servicii. Aceste contracte au si drepturi, dar si obligatii ale agentiei, dupa cum au si drepturi, dar si obligatii ale dv. Cititi-le bi-ne si aveti grija sa nu contina clauze abuzive sau cifre astronomice (in ceea ce priveste comisionul, penalitatile la intarzierea platii lui sau plata separata a unor anumite servicii).
Un evaluator imobiliar iti va face o estimare matematica a pretului casei. La serviciile acestora se apeleaza atunci cand valoarea casei este foarte mare si cumparatorul este precaut si recurge la un specialist, sau atunci cand se instituie ipoteci ori sunt scoase casele la licitatii. Evaluatorul nu iti arata case, ci iti verifica o casa la cerere si iti spune cat face. Evaluatorul nu iti gaseste vanzatori si nu semneaza acte de vanzare-cumparare, ci pune etichete privind oportunitatea unei investitii intr-o casa sau un teren. Evaluatorii imobiliari trebuie sa fie membri ANEVAR si trebuie sa aiba diplome care sa ateste calificarea. Expertul imobiliar poate fi astfel agent imobiliar sau evaluator imobiliar. In cazul marilor agentii, sunt agenti care au si calitatea de evaluatori imobiliari atestati. Informatii suplimentare despre procedurile alegerii unei case perfecte puteti afla si de pe site-ul www.casaperfecta.home.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News