Cum se iau pilulele.
Folia cu contraceptive contine 21 de pilule; zilnic se ia cate o pilula, la aceeasi ora, timp de 21 de zile consecutiv, in ordinea sagetilor de pe folie. Urmeaza o perioada de 7 zile libere, in care nu se iau pilule sau se iau (depinde de tipul contraceptivelor) pilule speciale pentru perioada menstruatiei. Dupa aceea se incepe o noua folie, deci un nou ciclu.
Ce faceti daca ati uitat sa luati o pastila.
In acest caz, trebuie sa o luati imediat ce va amintiti, iar urmatoarea trebuie luata in aceeasi zi, la ora obisnuita. Asta daca perioada de uitare nu e mai mare de 12 ore. In caz contrar, efectul contraceptiv nu mai este asigurat; nu se mai ia pilula uitata, se iau in continuare celelalte pilule, obisnuit, dar folositi o alta metoda contraceptiva pana la sfarsitul ciclului (abstinenta, prezervativ, diafragma cu spermicid).
Cand trebuie intrerupta administrarea pilulelor
Daca au aparut migrene sau dureri de cap; aveti, brusc, tulburari de vedere, de auz sau de vorbire; aveti simptome de tulburari de coagulare sanguina; urmeaza sa suferiti o interventie chirurgicala; stati la pat dupa un accident sau o operatie; aveti icter; creste tensiunea arteriala; va simtiti deprimata; aveti dureri abdominale severe; ramaneti gravida.
Au efecte secundare?
In cazuri rare pot sa apara: dureri de cap; senzatie de tensiune la nivelul sanilor; variatii in greutate. Aceste efecte dispar, de obicei spontan, la 2-3 luni de la inceperea administrarii pilulelor. In caz contrar, consultati-va medicul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News