În timp ce numărul cazurilor atinge noi valori maxime într-un timp record, iar țările investesc masiv pentru a extinde numărul de paturi în unitățile de terapie intensivă, infrastructura spitalelor este mult mai bine pregătită decât în 2020 pentru a face față crizei de COVID. Însă personalul din prima linie este limitat, avertizează experții în sănătate.
Mai mult, în pragul celui de-al doilea sezon rece din pandemie, numărul celor care pot îngriji bolnavi de COVID începe să scadă. Medicii și asistentele de la ATI, care au lucrat „la turație maximă” timp de un an și jumătate, își reduc din ce în ce mai mult orele de lucru din cauza epuizării – unii renunțând chiar la medicină!
„Moralul este foarte scăzut în rândul asistenților medicali. Suntem obosiți și dezamăgiți”, spune Alda Dalla Valle, o asistentă care lucrează în unitatea de urgență a Spitalului Epicura din orașul belgian Hornu.
Aproape 40% din echipa ei lipsește, spune Dalla Valle, care este și vicepreședintele Federației asistenților medicali din Belgia. O parte și-au luat concediu pentru că suferă de epuizare, în timp ce alții și-au căutat alte locuri de muncă.
Ce s-a schimbat față de 2020
În ultimul an, atât Comisia Europeană, cât și țările membre UE au investit în tratamente despre care s-a demonstrat că reduc mortalitatea cauzată de coronavirus. Iar apariția medicamentelor antivirale precum cele dezvoltate de Roche și Pfizer va aduce un sprijin și mai mare medicilor care luptă cu pandemia.
Infrastructura a fost, de asemenea, îmbunătățită considerabil. Ca răspuns la primul val, când sistemele de sănătate au fost copleșite de pacienți și au ajuns aproape de colaps, guvernele au investit în noi paturi de terapie intensivă și aparate respiratorii.
La cererea Comisiei Europene, Societatea Europeană de Medicină Intensivă (ESICM) a contribuit la elaborarea unui program de formare pentru a face spitalele mai rezistente pe durata iernii. Acesta a oferit abilități de bază altor angajați ai spitalului, astfel încât să poată ajuta în ATI atunci când există o creștere a numărului de pacienți.
„Este elementar. Trebuie să poți ajuta în momentele de cerere pentru îngrijiri acute”, a explicat Maurizio Cecconi, președintele ESICM și șeful departamentului de terapie intensivă de la Humanitas Research Hospital din Milano.
El a afirmat că programul a fost un succes, cu aproximativ 17.000 de medici și asistenți medicali instruiți, peste ținta de 10.000.
Juliane Winkelmann și Gemma Williams, cercetători la Observatorul European, au declarat că țările membre UE învață să crească și să reducă capacitatea spitalelor ca răspuns la criza COVID. Un lucru foarte bun.
Dar încărcarea suplimentară asupra sistemelor de sănătate are un preț.
„Cea mai comună și eficientă strategie de creștere a capacităților la terapie intensivă a fost amânarea tratamentelor și intervențiilor chirurgicale la alegere”, explică cercetătorii.
Adevărata provocare este însă obținerea unui număr suficient de medici și asistenți calificați, nu doar infrastructură spitalicească. Statele europene se confruntă, de asemenea, cu provocarea de a menține în sistem personalul epuizat.
Asta, în condițiile în care numărul infectărilor a reînceput să crească, iar Europa, a spus OMS, a devenit din nou epicentrul pandemiei.
La capătul puterilor
Potrivit Comitetului Permanent al Medicilor Europeni (CPME), „condițiile extreme de muncă” încep să scoată medicii din profesie.
Situația este și mai gravă pentru asistenți medicali. Federația Europeană a Asistenților Medicali estimează că aproape o treime dintre asistentele care lucrau în spitale înainte de pandemie și-au părăsit locurile de muncă.
Nemulțumirea în rândul lucrătorilor medicali, din cauza salariilor mici și a reducerilor bugetare, a precedat pandemia, datând din politicile de austeritate impuse după criza financiară din 2008.
În Irlanda, aproximativ 3.000 de medici au părăsit țara între 2016 și 2020 pentru a ocupa funcții în străinătate, a declarat Ray Walley, medic generalist la Dublin și vicepreședinte al CPME. Iar situația medicilor care au rămas a continuat să se înrăutățească. Un sondaj realizat de Organizația Medicală Irlandeză, la începutul anului 2021, a dezvăluit că șapte din 10 au un risc ridicat de epuizare.
„Condițiile de dinaintea pandemiei erau proaste, iar pandemia a exacerbat aceste lucruri”, a spus Walley.
În chip similar, în Estonia, o treime dintre asistente se gândesc să renunțe la job, a declarat Gerli Liivet, vicepreședintele sindicatului național al asistenților medicali. La începutul pandemiei, guvernul a crescut cu 50% salariile pentru asistentele care lucrează pe terapie intensivă. Degeaba însă.
„Salariul nu le mai motivează pe asistente, pentru că volumul de muncă este atât de mare”, a explicat Liivet.
Chiar și sistemele de sănătate prezentate ca exemple de succes sunt sub presiune. În iunie, asistentele daneze au intrat în grevă timp de aproape 10 săptămâni pentru a cere salarii mai bune, înainte de a li se ordona să se întoarcă la muncă prin decret guvernamental.
Greve similare au avut loc și în Franța, Belgia sau în alte părți.
Potrivit Organizației Daneze a Asistenților Medicali (DSR), salariile asistenților medicali sunt cu 15-20% mai mici decât ale categoriilor profesionale cu un nivel de educație comparabil, în domenii dominate de bărbați. Asistentele au respins ca insuficientă o înțelegere negociată în baza căreia le-ar fi crescut salariul cu 5% în trei ani.
În acest context, premierul danez Mette Frederiksen a anunțat recent revenirea restricțiilor, după ce numărul de noi infectări a ajuns la cel mai ridicat nivel din decembrie 2020 și a cerut personalului spitalului să-și dubleze eforturile, atrăgând reacții critice pe rețele de socializare din partea asistentelor.
Guvernul de la Copenhaga a înființat o comisie pentru a examina problema salariilor și a pregăti negocierile salariale pentru 2024, dar între timp, sindicatul atrage atenția că 5.000 de posturi sunt vacante, iar țara se confruntă și cu o creștere a numărului de angajați care aplică pentru locuri de muncă în altă parte, situații pe care le numește „o dovadă a crizei morale din domeniu”.
Pe termen lung, specialiștii arată că trebuie crescută rezerva neutilizată. „Am învățat că, pentru a construi reziliența în sistem, trebuie să creăm niște rezerve”, a spus Cecconi, de la ESICM. Adică dezvoltarea infrastructurii trebuie să meargă mână în mână cu creșterea de personal.
Cecconi a atras atenția că operaționalizarea a 10 noi paturi de terapie intensivă a necesitat între 20 și 60 de noi asistente și 10 medici – și asta, fără să ia în considerare fizioterapeuții, farmaciștii și alt personal auxiliar.
Formarea unei asistente de terapie intensivă poate dura cinci ani, iar a unui medic, până la un deceniu.
„Nu sunt sigur că oamenii își dau seama că ventilatorul este, probabil, cel mai ușor de găsit”, conchide Cecconi.
Foto: Profimedia