Tot mai multe persoane sunt inselate de cei carora le inchiriaza o locuinta, chiar daca tranzactia se incheie prin intermediul unor asa-zise agentii imobiliare. Inainte de incheierea unui contract este bine sa va asigurati ca agentia este reala si sa nu dati cheile locuintei unui necunoscut. Pentru a nu deveni victime ale chiriasilor rauvoitori, specialistii va recomanda cateva masuri de siguranta.

-Este bine sa verificati agentia imobiliara la care apelati la Registrul Comertului, pentru a stabili daca aceasta este inregistrata si desfasoara activitati in domeniul tranzactiilor imobiliare;   

– Controlati cu atentie legitimatia pe care o prezinta agentul imobiliar (un astfel de act trebuie sa aiba o viza lunara sau trimestriala, sa nu contina stersaturi);

-Solicitati numarul de telefon de la agentia pe care pretinde ca o reprezinta si sunati la aceasta pentru a obtine date despre el;

-Daca v-ati decis sa apelati la respectiva societate imobiliara, nu incredintati actele de proprietate originale nici unei alte persoane, indiferent de motivele invocate;

-De asemenea, trebuie stiut faptul ca nu trebuie platite comisioane decat dupa realizarea tranzactiei (vanzare sau cumparare);

-Selectati cu atentie persoanele care va intra in locuinta;

Actele de proprietate nu se dau

-Pastrati documentele (acte de proprietate si de identitate) in locuri greu accesibile, cunoscute doar de dv. si verificati periodic locul in care le tineti;

-Sesizati organele de politie imediat ce constatati disparitia lor.

-Nu primiti in gazda persoane despre care nu stiti nimic;

-Nu semnati documente pana nu cititi continutul acestora, iar daca nu puteti face acest lucru din diverse motive, apelati la o persoana de incredere;

-In termenul legal de 15 zile de la inchirierea locuintei rezolvati personal formalitatile privind acordarea vizei de flotant si in nici un caz sa nu incredintati chiriasilor actele originale;

-Sa nu semnati “in alb” intrucat foaia respectiva poate fi completata cu un text care va dezavantajeaza;

-Nu inchiriati locuinta unor persoane despre care nu detineti date;

-Verificati periodic activitatea acestora in imobil sau rugati un vecin sa-i supravegheze si sa va informeze daca observa ceva in neregula.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News