Inca de la inceputul anului, gripa face ravagii prin tara, pana acum inregistrandu-se 60 de cazuri de imbolnaviri, dintre care 4 decese in judetele Galati si Vrancea.  Camerele de garda ale spitalelor sunt tot mai pline zi dupa zi, iar la inceputul lunii viitoare se anunta temperaturi scazute, prilejul perfect pentru ca gripa sa se simta la ea acasa. Cum faceti ca sa va protejati de gripa? Alegeti vaccinuri, pastile sau leacuri babesti?

„Iau vitamina C, evit aglomeratia”

Florentina Tanasescu, 17 ani, eleva: Incerc sa evit pe cat se poate aglomeratia din oras si iau vitamina C ca sa-mi intaresc imunitatea organismului. De asemenea, ma imbrac gros atunci cand ies din casa, iar daca ma simt un pic rau, ma duc la medic. Vaccin antigripal nu mi-am facut si nici nu cred ca o sa fac.

„Inghit doi catei de usturoi zilnic”

Gabriela Sima, 62 ani, pensionara: Eu ma protejez de raceala si gripa cu leacuri babesti. Dimineata inghit cate doi catei de usturoi, iar pe parcursul zilei beau mai multe cani de ceai cu miere si lamaie. Daca vad ca ma simt un pic mai rau, iau si o tuiculita mica si trece. Prefer medicina naturista.

„Vaccinul este cel mai sigur”

Catalin Scarlat, 21 ani, student:  Nu am incredere in ceaiuri si alte leacuri babesti. Daca simt ca ma ia raceala, iau un algocalmin, o aspirina si incerc sa ma imbrac bine. Oricum, anul acesta nu am avut probleme cu raceala si sper ca nici nu voi avea, fiindca mi-am facut vaccinul asta-toamna.

„Merg pe jos si fac sport”

Dorin Rusu, 65 ani, profesor:  Ca sa evit raceala ma imbrac bine, mananc multe fructe, in special lamai si grefuri, si desigur fac multa miscare. Incerc sa merg pe jos la serviciu in loc sa iau autobuzul sau fac un pic de sport. Oricum, eu am fost constiincios si am facut vaccin antigripal toamna trecuta.

„Nu beau apa de la frigider”

Valeria Chira, 62 ani, pensionara:  Ca sa nu racesc, ma imbrac in primul rand bine. De asemenea, am grija sa nu beau apa rece de la frigider si ma feresc de curent pe cat se poate. Daca ma simt mai rau, iau o pastila. Vaccin nu mi-am facut, ca nu-mi place deloc. Trebuie sa recunosc ca ma tem de ac.

Urmărește-ne pe Google News