Astăzi vremea va continuă să se încălzească uşor, devenind deosebit de caldă în orele amiezii pe arii restrânse în regiunile sudice.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice din a doua parte a zilei, în zonele de deal şi de munte.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe crestele montane, în Dobrogea şi sudul Banatului, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării.
Vremea în București, 15 iulie
În București, vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Maxima va fi de 29…30 de grade
Și la munte, vremea va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare din a doua parte a zilei, dar numai pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări, ziua, pe creste.
La mare, vremea va fi în general frumoasă, cu maxime de 24…25 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 şi 25 de grade.