Meteorologii estimează că în intervalul 5 decembrie – 2 ianuarie, temperaturile se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, iar cantitățile de precipitații vor fi abundente până la jumătatea lunii decembrie, apoi se vor apropia de cele obișnuite.
Săptămâna 5-12 decembrie
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, a transmis ANM, care precizează că ploile vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice, vestice, nord-vestice și centrale.
Săptămâna 12-19 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. De asemenea, cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în vest, nord-vest și centru.
Săptămâna 19-26 decembrie
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor, informează ANM. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 26 decembrie-2 ianuarie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, iar cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, spun meteorologii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro