„Nu sunt vești foarte bune de durată, în sensul că deja weekendul viitor este așteptată o răcorire a vremii, probabil că sfârșitul săptămânii și apoi primele zile ale săptămânii viitoare vor aduce și precipitații, condiții în care nu vor fi maxime mai mari de 14-15 grade. În următoarele 4 săptămâni, până dincolo de jumătatea lunii aprilie, semnalul este al unei evoluții apropiate de normă” a explicat meteorologul Florinela Georgescu.
Săptămâna 20-27 martie. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Săptămâna 27 martie-3 aprilie. Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 3-10 aprilie. Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei. Regimul pluviometric va fi excedentar în extremitatea de sud şi de sud-est a ţării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro