Cuprins:
Vremea miercuri, 1 ianuarie 2025, în România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 1 ianuarie 2025, ora 8.00 – 2 ianuarie 2025, ora 8.00, în România, valorile termice, îndeosebi cele diurne, vor fi mult mai ridicate decât normele începutului de ianuarie, în special la deal și munte.
Cerul va fi variabil și cu intervale de senin, dar mai ales dimineața și noaptea, pe alocuri în zonele joase de relief se va forma ceață.
Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în Carpații Orientali, iar în a doua parte a intervalului și în Munții Apuseni, unde cu precădere la altitudini de peste 1.700 m vor fi rafale în
general de 70… 80 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 și 13 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 5 grade Celsius, mai coborâte în depresiuni spre -10… -9 grade Celsius.
Cum va fi vremea în București
Cerul va fi variabil, dar și cu perioade de senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice, în special cele diurne vor fi mult mai mari comparativ cu normele climatologice, astfel maxima va fi de 10… 12 grade, iar cea minimă de -2…0 grade, arată reprezentanții ANM.
Vremea în următoarele patru săptămâni, în România
Vremea va fi mai caldă decât normalul săptămâna viitoare, apoi se face frig, dar se va încălzi din nou, spre sfârșitul lunii ianuarie, se arată în prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni, emisă de ANM.
Vremea în săptămâna 30.12.2024 – 5.01.2025
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în timp ce regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nord-vestice.
Vremea în săptămâna 6.01.2025 – 12.01.2025
Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, iar cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile.
Vremea în săptămâna 13.01.2025 – 19.01.2025
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar precipitațiile vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Vremea în săptămâna 20.01.2025 – 26.01.2025
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro