ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în general frumoasă pe parcursul zilei, când cerul va fi variabil şi doar pe arii restrânse, îndeosebi în zona de munte, vor fi ploi de scurtă durată. În cursul nopţii, vor fi înnorări şi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, local în jumătatea de nord a ţării şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în nordul Moldovei şi 32 de grade în regiunile vestice şi sud-vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade.
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi frumoasă, iar valorile termice se vor menţine apropiate de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.
JOI, LA BUCUREŞTI
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.