Meteorologii ne sfătuiesc să pregătiţm umbrelele
Specialiştii Centrului European pentru Prognoza Vremii estimează că românii vor avea o toamnă ploioasă. Iată la ce trebuie să ne aşteptăm în următoarele trei luni:
Septembrie. În prima lună de toamnă nu trebuie să ne grăbim să scoatem hainele groase din dulap, ci mai degrabă să pregătim umbrelele. Vor mai fi zile în care acul termometrului va urca până la 25 de grade Celsius, îndeosebi în regiunile din sudest, însă precipitaţiile nu ne vor da pace. Vor cădea abundent, în toată ţara, cu mult peste cantităţile normale.
În octombrie, regimul termic al aerului se va situa în limite apropiate de mediile multianuale, pe întregul teritoriu al României, exceptând sud-estul şi local vestul ţării. Va ploua mult, mai ales în vest, centru şi nord.
Veştile proaste continuă: nici în noiembrie nu vom scăpa de precipitaţii! Chiar dacă e toamnă şi e firesc să folosim des umbrela, meteorologii ne sfătuiesc să o purtăm cu noi aproape zilnic. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor înregistra în vest.
Oile «anunţă» timp mohorât
Ciobanii culeg informaţii despre vreme din ţarcul animalelor pe care le au în grijă, mai exact în funcţie de comportamentul acestora. Ei spun că oile sunt agitate înainte să urmeze precipitaţii, iar dacă sunt liniştite, va fi soare.
“Înainte de ploaie, oile şi caprele încep să alerge şi unele chiar se lovesc cap în cap. Atunci ştim clar că vine vreme rea. După cum le văd, cred că toamna asta vom avea vreme mohorâtă!”, ne-a spus ciobanul Florin Spânache (foto stânga) 34 de ani.
Va fi mai răcoare ca de obicei, «susţin» albinele
Că vom avea o toamnă capricioasă o “spun” şi albinele lui Petru Octavian Moldovan (foto), un apicultor din comuna braşoveană Sânpetru. Ca să afle prognoza de toamnă, el se ghidează, an de an, după propolisul produs de hărnicuţele sale insecte.
Bărbatul susţine că stupii nu au dat greş niciodată, în cele câteva zeci de ani de când are această îndeletnicire.
“Pun un linoleum deasupra stupului pentru a colecta propolis. Dacă stratul este gros şi se întinde pe aproape toată suprafaţa materialului, înseamnă că va fi o toamnă mai răcoroasă. Aşa pare să fie cea care urmează”, ne-a spus Petru Octavian Moldovan.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro