Vremea de mâine, 22 decembrie, în România

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada 22 decembrie, ora 08.00- 23 decembrie, ora 08.00, vremea se va ameliora ca aspect, iar valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât cele specifice datei în mare parte din țară, iar cele din timpul nopții se vor situa în general în jurul mediilor multianuale.

Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în regiunile sud-estice și la munte, unde pe arii restrânse va ninge slab, iar noaptea în vest, nord-vest și parțial în centru, unde ninsorile vor fi local.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea și pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între -1 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 3 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, spre -15 grade și va fi ger. Dimineața, dar mai ales noaptea, pe arii restrânse se va semnala ceață.

Cum va fi vremea mâine în București

În Captală, în intervalul 22 decembrie, ora 08.00-23 decembrie, ora 08.00, vremea va deveni frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă, mai ridicată decât în mod normal la această dată, va fi de 6…7 grade, iar cea minimă, specifică perioadei, va fi de -3…-2 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre -5 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în România

Vremea va fi schimbătoare și cu precipitații, anunță ANM, în prognoza meteo emisă pentru următoarele patru săptămâni.

Vremea în săptămâna 23.12.2024 – 29.12.2024

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, iar regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice, precum și în extremitatea de vest a țării.

Vremea în săptămâna 30.12.2024 – 5.01.2025

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în timp ce cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile vestice și extracarpatice.

Vremea în săptămâna 6.01.2025 – 12.01.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar regimul pluviometric va putea fi ușor excedentar.

Vremea în săptămâna 13.01.2025 – 19.01.2025

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în timp ce cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News