Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimata distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durata scurta de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, precizează ANM.
În luna februarie, temperaturile medii lunare vor fi, în general, apropiate de normele climatologice, exceptând regiunile vestice, sudice şi sud-estice, unde local se vor situa peste aceste norme. Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în general în limite normale în zonele estice şi sud-estice, iar in restul teritoriului vor fi excedentare.
În luna martie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice, posibil local mai ridicate în sud şi sud-est, dar şi mai coborâte în centrul şi nord-vestul teritoriului. Precipitaţiile lunare se vor putea situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării.
În luna aprilie, valorile medii ale temperaturii aerului vor fi apropiate de mediile climatologice, posibil mai scăzute, local, în vestul, sudul şi nord-estul ţării. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apr opiate de mediile multianuale pe areale din sudul şi estul ţării şi vor depăşi aceste medii în restul teritoriului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro