În regiunile nord-vestice local va ploua slab, iar în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitaţii mixte. În zonele joase pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales în cursul nopţii şi izolat va burniţa. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în depresiuni şi 12 grade în Dealurile Banatului, iar cele minime vor fi de la -10 grade în depresiuni până la 5 grade în Dealurile de Vest.
LA BUCUREŞTI
Vineri, cerul va avea înnorări temporare, iar pe timpul nopţii vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade.
LA MUNTE
Vremea va fi, vineri, mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii ianuarie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul Carpaţilor Orientali, unde seara şi noaptea pe arii restrânse va ploua slab, iar la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab până la moderat.
 

Urmărește-ne pe Google News