In plina era a vitezei, cand cariera si orele petrecute la shopping au devenit mai importante decat o plimbare cu iubita sau iubitul in parc, tot mai multi romani incep sa resimta singuratatea. Iata ca cineva s-a gandit si la ei. Remediul impotriva singuratatii romanilor se numeste “Speed Dating” si vine de peste Ocean, unde se practica cu succes de cateva decenii.
Intri intr-un local si iti alegi o masa. In fata ta sta ea. O privesti pe furis, dupa care, emotionat, incerci sa incropesti o conversatie. Dupa cateva minute, lucrurile par sa inceapa sa se lege si iti arunca un zambet care iti da curaj. “Poate imi surade in sfarsit norocul”, te gandesti, cautand sa faci o gluma care sa-i fie pe plac. In fine, pare ca te place. Ai dat lovitura. Din spatele tau se aude o voce: “Timpul a expirat. Va rog sa treceti la urmatoarea partenera”.
Cam asa decurge o intalnire prin “Speed Dating” (“Intalniri in viteza” – n.r.). Cinci fete si cinci baieti se strang intr-un local, iar apoi se formeaza, la intamplare, perechile. O intalnire dureaza 15 minute, timp in care poti sa vezi despre ce este vorba. Apoi treci la urmatoarea si tot asa, pana ce fiecare baiat a stat de vorba cu toate reprezentantele sexului opus. Pentru fiecare intalnire ai la dispozitie un cartonas cu patru optiuni: “partener”, “prieten”, “amic” si “nimic”, pe care le participantii le bifeaza in functie de preferinte. La final, toate cartonasele ajung la organizator, care, in zilele urmatoare, le anunta participantilor compatibilitatile. Cea mai importanta regula a jocului este ca nu ai voie sa faci schimb de telefoane cu cel sau cea pe care o placi: s-ar putea ca simpatia sa nu fie reciproca.
“Conceptul de „Speed Dating” este unul cu foarte multe avantaje. In primul rand, participantii nu au nimic de pierdut. Nu exista nici un risc pentru nimeni, pentru ca acestia nu vor afla decat numele mic al celuilalt. Iar cel mai mare avantaj este ca poti cunoaste foarte multa lume intr-un timp foarte scurt”, ne-a declarat Silvia Berindea, Project Manager al programului “Speed Dating”.
Bucurestiul este primul oras din Romania in care se va desfasura acest program. Inscrierile pentru o astfel de serie de intalniri se fac pe adresa de Internet “www.j-adore.ro” si costa 15 RON (150.000 de lei vechi). Intalnirile vor avea loc la cafeneua “J’Adore Cafe”, insa doar in urma unei programari prealabile pe care organizatorii o vor comunica participantilor.