Guvernul a aprobat, miercuri, printr-o hotătâre, modelul buletinului de vot care va fi folosit la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019.
Cu aproape cinci luni înainte de scrutin, românii pot vedea cum arată buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare 2019.
În anexa hotărârii de Guvern se arată că pe buletinul de vot vor fi înscrise pentru fiecare partid, alianță politică și candidat independent înscris în cursă următoarele elemente:
- denumirea partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale, a organizaţiei, cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale sau, după caz, sintagma „candidat independent„, urmată de prenumele și numele acestuia;
- numărul de ordine pe buletinul de vot, rezultat din tragerea la sorți a ordinii pe buletinul de vot;
- pagina din buletinul de vot în care a fost înscris.
Mai mulți politicieni au anunțat că vor participa la acest scrutin. În ianuarie, comisarul european Corina Creţu a confirmat că va candida la alegerile europarlamentare din 2019. În prezent membră PSD, Crețu a spus că, deocamdată, a primit ofertă de la partidul lui Victor Ponta de a candida pe listele Pro România.
Fostul premier Dacian Cioloş va candida la alegerile europarlamentare pe listele PLUS.
De asemenea, fostul editorialist „Libertatea„, Claudiu Săftoiu, a anunțat că va candida la alegerile europarlamentare din 2019.
Alegerile europarlamentare vor avea loc între 23 şi 26 mai 2019. România va avea 33 de mandate.