Este vorba de operatorii Softrans, Regio Călători, Transferoviar Călători și Astra Trans Carpatic, a anunțat ministrul Cătălin Drulă, într-o postare pe Facebook.
„Începem ziua cu o vizită la lucrările de reabilitare ale podurilor de pe A2 de la Cernavodă. Cel mai rapid (150 km/h) și confortabil mijloc de transport pe această relație: trenul IR 1581. În această vară, vom avea 12 perechi de trenuri InterRegio de la CFR Călători pe relația București-Constanța („Trenurile Soarelui”) la care se adaugă încă 7 perechi de trenuri de la operatorii privați”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Ministrul transporturilor a mai precizat că timpul de parcurs este de două ore, pentru cea mai rapidă pereche.
De asemenea, Cătălin Drulă a mai anunțat că a început ziua de joi cu o vizită la lucrările de reabilitare la podurile de la A2 de la Cernavodă.
„De astăzi, și toată vara, vom circula pe autostrada A2 de la București la Constanța fără șantiere. Așa cum am stabilit cu compania de drumuri, toate devierile de trafic de pe A2 au fost încheiate înainte de sezonul estival. La podul de la Cernavodă, lucrările ample de reabilitare au început în martie. Constructorul s-a mobilizat corespunzător și a respectat termenul de redare în trafic așa cum am convenit. Lucrările pe partea carosabilă vor fi reluate în toamnă”, a mai transmis ministrul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro