“După multe luni de reflecții și discuții în
familie, am ales să facem o schimbare anul acesta. Intenționăm
să facem un pas în spate ca membri de prim-plan ai familiei regale și să muncim
pentru a deveni independenți financiar, continuând în același timp să o
sprijinim total pe regină”, au declarat Harry și Meghan pe 8 ianuarie.
După multe luni de reflecții și mai ales de
planificări minuțioase ale pașilor pe care-i vor urma după retragerea din angrenajul
regal și de pe statul de plată al familiei.
Care ar putea fi principalele surse de venit pentru cei doi
Conform businessinsider.com, ducii de Sussex nu au lăsat la voia întâmplării viitorul lor financiar, una dintre măsuriile luate în decembrie anul trecut fiind înregistrarea mărcii Sussex Royal, protejată până atunci doar în Marea Britanie, în Uniunea Europeană, Australia, Canada și SUA, prin organismul care protejează proprietatea intelectuală la nivel mondial, WIPO (World Intellectual Property Organization).
Sub umbrela Fundației Sussex Royal, titulatură
folosită până acum de Harry și Meghan pe Instagram și pe site-ul lor oficial, sussexroyal.com,
cei doi vor putea, conform cererii depuse la WIPO, să editeze reviste, să pună
în vânzare cărți poștale, haine și încălțăminte, să inițieze campanii de strângeri
de fonduri în scop caritabil și să conducă grupuri de sprijin emoțional.
Potențialul lor de a face bani este uriaș,
cred experții consultați de Business Insider. Având în
vedere că prin simpla apariție într-o rochie, Meghan transformă acea rochie
într-un must-have, iar femeile iau cu asalt magazinele, epuizând stocurile, e
lesne de dedus că dacă vreodată ducesa de Sussex va lansa o linie vestimentară,
aceasta va avea succes instantaneu.
Influenceri regali
Pe același principiu, ducii ar putea monetiza
pagina lor de Instagram, unde au aproape 11 milioane de urmăritori. Platforma
de marketing Inzpire.me, care conectează brandurile mari cu influencerii
puternici, estimează că Meghan și Harry ar putea obține 105.000 de dolari pe o
singură postare în care endorsează o companie, un produs sau un serviciu.
O altă filieră pe care ar putea veni banii
către cuplul regal este cea a discursurilor motivaționale. Cei doi sunt,
singuri sau împreună, un magnet pentru oamenii de pretutindeni. Să nu uităm că
nunta lor a adus Marii Britanii un plus de 3 milioane de turiști în 2018 și 1
miliard de lire sterline la buget!
Însă de departe cea mai bănoasă afacere ar fi
să-și scrie memoriile și să vândă drepturile uneia dintre marile edituri. Soții
Michelle și Barack Obama au făcut asta pentru peste 60 de milioane de dolari!
Nici industria cinematografică nu trebuie
omisă, în cazul lui Meghan, deși e puțin probabil ca ducesa să se întoarcă
full-time la filme. De fiecare dată când va accepta un angajament, acesta va fi
recompensat extrem de generos!