„Am chemat la minister toate asociaţiile de vânători, cărora le-am comunicat foarte ferm că dacă tot trebuie să împuşcăm 426 de urşi anul acesta, şi nu pun în discuţie ceea ce a hotărât Parlamentul României, măcar să începem cu urşii-problemă. Măcar să începem cu urşii care umblă prin gospodării, să începem cu urşii agresivi, să începem cu urşii care coboară în comunităţi pentru că acolo găsesc, la tomberoane, hrană mai uşor”, a declarat Fechet la TVR Info, potrivit news.ro.

El a adăugat că a „perceput o disponibilitate” din partea vânătorilor drept răspuns la solicitarea sa.

„E adevărat că pentru un vânător probabil că nu e foarte plăcut să împuşti un urs lângă tomberonul de la marginea oraşului şi nici nu mă aştept să se întâmple acest lucru, însă administratorii fondurilor cinegetice cunosc urşii-problemă şi ar trebui să-şi facă şi ei treaba şi în acelaşi timp să ne-o facem şi noi, cetăţenii, şi să scăpăm de acele exemplare care au dobândit obiceiul de a intra în localităţi”, a spus ministrul.

Fechet a precizat că „viaţa omului trebuie să aibă întotdeauna prioritate”, pentru că „între om şi urs nu poţi să alegi decât omul”.

Ce prevede legea prin care se pot împușca urșii

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat pe 23 iulie legea privind împușcarea urşilor agresivi, care prevede că numărul maxim de urși bruni care pot fi vânați legal în toată țara, pe parcursul unui an, în scop preventiv, va fi majorat la 426. Inițial, cota de prevenție era de 140.

Totodată, „nivelul de intervenţie la nivel naţional” a fost scăzut la 55, acestea fiind cazuri de urgență, adică atunci când urșii prezintă un pericol iminent pentru oameni sau provoacă daune semnificative și animalele trebuie împușcate. Inițial, cota de intervenție era de 80.

Numărul urșilor din România, estimat aproape de 10.000

Fostul ministru al mediului, Tanczos Barna, a declarat pe 11 iulie că numărul urșilor din România se apropie de 10.000, dar acestea sunt estimări pentru că nu există cifre oficiale.

Legea trecută prin Parlament și promulgată de șeful statului în iulie a avut loc după ce o tânără de 19 ani din Iași a murit pe 9 iulie, fiind fost atacată de urs când se afla pe traseul Jepii Mici din Masivul Bucegi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News