La câte ore după anunțul că certificatul verde de vaccinare – numit și pașaport COVID – va intra în vigoare la 1 iulie, Andrei Baciu a explicat procedura prin care vom intra în posesia lui.

„O să fie platforma STS, unde ne facem un cont. Contul va fi verificat că aparține acelei persoane și o să ne putem alege una din cele 3 situații (n.r. – vaccinat, testat sau trecut prin boală). (Platforma -. n.r.) o să ne transmită un link pe adresa de email de unde putem fie să printrăm acel certificat în format fizic, fie să îl păstrăm pe telefon, sub formă de poză, e-mail sau pdf. Scanăm acest cod QR în dispozitivele de la frontieră”, a explicat Andrei Baciu în intervenția televizată.

Pentru cazul pierderii acestui certificat, se vor introduce opțiuni pentru a avea acces din nou la un certificat, a spus secretarul de stat.

Baciu a explicat că datele privind persoanele vaccinate provin de la Registrul Național Electronic de Vacinnare (RENV), în timp ce pentru cei testați datele se găsesc în CoronaForms, platformă găzduită tot de STS.

Noul certificat verde de vaccinare va fi lansat în Uniunea Europeană la 1 iulie, cu rolul de a facilita călătoriile între statele membre.

El are la bază un cod QR care atestă veridicitatea documentului și va oferi informații privind vaccinarea unei persoane, testarea negativă pentru Covid-19 sau faptul că a trecut prin boală.

PSD a votat să iasă din coaliția cu PNL și UDMR, iar Marcel Ciolacu își va da demisia din funcția de premier. Ce se întâmplă cu miniștrii
Recomandări
PSD a votat să iasă din coaliția cu PNL și UDMR, iar Marcel Ciolacu își va da demisia din funcția de premier. Ce se întâmplă cu miniștrii

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat la finalul lunii mai că sistemul IT pe care l-a dezvoltat pentru generarea și verificarea certificatelor digitale UE privind COVID a fost testat cu succes cu grupul tehnic de lucru de la nivel european.

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului
Viva.ro
Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Adevarul.ro
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Elle.ro
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România...”
Unica.ro
Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România...”
"Va fi rău!" Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
Observatornews.ro
"Va fi rău!" Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI