Cum vor recupera elevii orele pierdute din cauza închiderii școlilor: 

”Recuperarea orelor este stabilită la nivelul unității de învățământ, cu aprobarea Consiliului de Administrație al școlii , cu informarea și avizul inspectoratelor școlare județene, respectiv  Ispectoratul Școlar al Municipiului București”, precizează secretarul de stat.

În aceste condiții, vor fi unități care pot să decidă recuperarea orelor eșalonat în cursul săptămânii, după program sau la sfârșitul săptămânii.

”Vorbim despre un calendar de recuperare stabilit de fiecare unitate și care este adus la cunoștință părinților, astfel încât aceștia să cunoască, din timp, că programul școlar al  copiilor lor a fost prelungit. De regulă, s-a  dorit recuperarea în cursul săptămânii”, mai spune secretarul de stat.

Autoritățile locale din mai multe județe au decis suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ, după ce meteorologii au emis coduri portocalii de ninsori abundente, ger și viscol. În unele județe și în Capitală, cursurile au fost suspendate luni și marți, în vreme ce în altele au fost suspendate numai luni. În Brăila, de exemplu, cursurile nu au fost suspendate luni, însă vor fi suspendate marți și miercuri.

Vă reamintim că ne aflăm în plin Cod portocaliu de ninsori și viscol, în București și alte 12 județe, unde sunt așteptate ninsori abundente și viscol puternic, dar mai ales temperaturi extreme în România.


CITEȘTE ȘI…  Prognoza meteo pentru perioada martie – mai 2018. Cum va fi vremea în următoarele trei luni


 

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News