În cazul în care negocierile dintre reprezentanții Ministerului Trnsporturilor și sindicaliștii ROMATSA eșuează, greva generală ar uma să înceapă chiar de mâine, 30 mai. Zborurile ar putea fi afectate în perioada 30 mai – 9 iunie, astfel:

  • în intervalele 09:00 – 11:00 și 02:00 – 04:00 vor fi disponibile numai 5 sectoare de zbor;
  • în intervalele 11:00 – 02:00 și 04:00 – 09:00 vor fi disponibile numai 7 sectoare de zbor.

Sectoarele de zbor sunt, practic, „bucăți” ale spațiului aerian sau culoare de zbor. În spațiul aerian al României există 12 sectoare de zbor, iar ROMATSA va asigura traficul, alternativ, pe 5 sectoare de zbor și apoi pe celelalte 7 sectoare de zbor. Avioanele care ar fi trebuit să treacă prin sectoarele de zbor necontrolate de ROMATSA în perioada grevei vor rămâne la sol și vor decola ulterior.

Cu toate acestea, deși greva generală ar urma să înceapă la ora 9, aceasta ar putea dura doar două ore, între orele 9 și 11, după cum au declarat pentru Libertatea o sursă din cadrul sindicatului.

Potrivit reglementărilor în vigoare, controlorii de trafic sunt obligați să asigure asistență pentru zborurile monarhilor, şefilor de state, prim-miniştrilor şi miniştrilor, zborurile misiunilor de căutare şi salvare, zborurile militare, zborurile umanitare, precum şi zborurile de poliţie aeriană.

Gabriel Resources a primit încă o sentință defavorabilă în România. Ce se întâmplă cu acțiunile sub sechestru ale companiei canadiene
Recomandări
Gabriel Resources a primit încă o sentință defavorabilă în România. Ce se întâmplă cu acțiunile sub sechestru ale companiei canadiene

Cine decide care avioane zboară și care nu

Controlorii de trafic vor opri lucrul, marți, 30 mai, începând cu ora 9.00, greva generală fiind pe termen nelimitat, potrivit declarațiilor sindicaliștilor.

Sindicaliștii spun că marți, în ziua grevei, se vor asigura o treime din zboruri precum și cele cu regim special. Peste 200 de curse aeriene vor fi afectate de înreruperea lucrului de către angajații ROMATSA.

Cei de la Romatsa au spus că asigura 30% din trafic, dar nu se știe care 30%. În număr de zboruri înseamnă că se asigură 100 din 300, dar atenție că nu știm ce înseamnă 30% din ce. Dacă sunt 30% din toate zborurile aterizează sau și survolează România, datele se vor schimba pentru că nici ROMATSA nu va ști. Eurocontrol sunt cei care iau decizia. Poate afecta mai mult de 30% din Aeroportul Otopeni sau mai puțin, la fel și pentru alte aeroporturi din țară”, a declarat pentru Libertatea, Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti (CNAB).

Citește și: Reacția ministrului Transporturilor la greva generală de la ROMATSA: Această presiune e nejustificată, să vină cu revendicări clare

318 zboruri sunt programate în ziua declanșării grevei generale la Romatsa. Toate companiile aeriene au curse: TAROM, AUSTRIAN AIRLINES, BLUE AIR, RYANAIR, WIZZ AIR, AIR FRANCE, TURKISH AIRLINES, KLM-ROYAL DUTCH AIRLINES, LOT-POLISH AIRLINES, SWISS INTERNATIONAL, SCANDINAVIAN AIRLINES, etc.

Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României
Recomandări
Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României

Cursele sunt spre și dinspre Paris, Birmingham, Copenhaga, Majaga, Belgrad, Istambul, Zurich, Frankfurt, Londra, Atena, Viena, Torina, Roma, Budapesta, dar și alte orașe europene. Sunt și curse interne, spre și dinspre Cluj, Iași, Timișoara, Oradea, și alte destinații interne.

Pe perioada grevei generale, aeronavele vor fi rerutate de către Eurocontrol și vor fi dirijate de controlorii de rafic aerian din Bulgaria sau Serbia care pentru a face față afluxului, vor fi nevoiți să îți recalculeze și ei orarele de zbor.

Conflictul din interiorul regiei autonome a început încă din anul 2015

Nu este prima grevă la ROMATSA. În data de 12 mai a mai fost o grevă de avertisment, timp de două ore. Peste 100 de salariați ai regiei au protestat  față de managementul „profund defectuos” al Regiei și față de lipsa contractului colectiv de muncă. Directorul general al ROMATSA, Valentin Cimpuieru, declara, după greva de avertisment, că angajaţii ROMATSA nu vor intra în grevă generală, pentru că negocierile continuă și dădea asigurări că angajaţii au sprijinul Ministerului Transporturilor pentru semnarea cât mai rapidă a contractului colectiv de muncă.

Conflictul mocnește însă încă din 2015, când controlorii au amenințat pentru prima dată cu greva generală și l-au acuzat pe directorul de atunci, Aurel Stanciu, că nu a respectat nimic din ceea ce sindicaliştii au stabilit, în scris, cu Ministerul Transporturilor.

Prea bătrân pentru a-ți găsi un prieten în hipermarket
Recomandări
Prea bătrân pentru a-ți găsi un prieten în hipermarket

Aurel Stanciu şi-a dat demisia, după ce a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, printr-o decizie semnată de premierul Victor Ponta şi publicată pe 25 august în Monitorul Oficial.

Pierderi de aproximativ 50.000 de euro pentru două ore de grevă

Potrivit reprezentanților ROMATSA, la greva de avertisment din 2015, în cele două ore de protest, în care au fost afectate aproximativ 45% din aeronave, compania a pierdut aproximativ 50.000 de euro, bani proveniți în mare parte din taxele plătite de companiile aeriene pentru a beneficia de serviciile meteo și de asistență din partea controlorilor de trafic. Suma reprezintă însă doar pierderile care afectează regia, nu și companiile aeriene.

Care sunt revendicările angajaților ROMATSA

În 2013, în condiţii normale de trafic, media aeronavelor pentru care regia asigură servicii de trafic aerian, pe o perioadă de 24 de ore, era de 2000 – 2200, pe perioada verii şi 1600 – 1800, pe perioada iernii. Din 2013, în urma accidentului aviatic din estul Ucrainei, traficul aerian rerutat în spaţiul aerian al României a crescut însă de la an la an, iar controlorii se plâng că nu au personal suficient pentru a face față afluxului.

”Sunt probleme în ceea ce priveşte numărul angajaţilor, suntem deficitari cu personalul operativ, ar fi nevoie să se angajeze circa 90 de controlori de trafic aerian. În plus, de doi ani nu avem conducere stabilă, de la greva anterioară. Nu avem nici Consiliu de Administraţie, care să ia decizii”, a declarat Alecu Florin Diaconu, purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian.

Grevă generală la ROMATSA. Cum vor zbura avioanele și ce pierderi sunt estimate

Printre revendicările solicitate în noul contract colectiv de muncă, sindicaliștii cereau pensionarea la 55 de ani şi introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speţă la o direcţie operaţională sau de siguranţă.

Negocierile s-au împotmolit și în momentul în care s-a discutat planul de performanță pe care fiecare ANSP ( Air Navigation Services Provider) este obligat să îl depună la Eurocontrol pentru un interval de cinci ani, respectiv intervalul 2015-2019. Acest plan cuprinde o prognozare a unui număr de unități de servicii de trafic aerian pe baza unor estimari date de EUROCONTROL pentru fiecare an în parte, ținând cont de realitatea anului încheiat.

Florin Diaconu, purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), explica zilele trecute că demersurile care trebuiau făcute pentru ”salvarea Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA” vizau transmiterea către Comisia Europeană, până la data de 5 iunie, a planului de performanţă al ROMATSA, însă minivacanţa de Rusalii a devansat data limită de transmitere la 31 mai 2017.

Pentru faptul că nu s-au întâmplat lucrurile acestea, am fost obligaţi să facem acea grevă de avertisment. Dar se vede că am fost aduşi în pragul acestei greve generale. Nu este vina noastră. Am făcut toate demersurile pe toate căile legale care s-au putut face. Suntem deja în ultimul moment în care probabil nu se va mai putea face nimic şi toată lumea concură la falimentarea ROMATSEI. Când spun ‘toată lumea’ mă refer la cei care aveau obligaţia să facă acele documente către EUROCONTROL, către Comisia Europeană„, a precizat liderul sindical.


 


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Știrileprotv.ro
Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Orașul din România asemănător cu cele din Germania. Mai multe clădiri din el au fost reabilitate și își recapătă încet strălucirea de pe vremuri
FANATIK.RO
Orașul din România asemănător cu cele din Germania. Mai multe clădiri din el au fost reabilitate și își recapătă încet strălucirea de pe vremuri
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
GSP.RO
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus
FANATIK.RO
Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Financiarul.ro
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Observatornews.ro
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI