Pentru început, trebuie să știți că, dacă nu aveți o reședință diferită de domiciliu, veți vota la secția la care ați fost arondat. Puteți afla unde trebuie să votați pe pagina web: www.registrulelectoral.ro.
Cuprins:
Cu ce acte vă prezentați la secția de votare
La secția de votare mergeți cu actul de identitate (carte de identitate, buletin, pașaport, carnetul de serviciu pentru elevii din școlile militare). Nu contează cu ce act de identitate din cele menționate mai sus vă prezentați, important este ca el să fie valabil în ziua votului.
Ajunși la secția de votare, veți prezenta actul de identitate operatorului de calculator, care îl va scana. După aceea, vă veți deplasa către membrii biroului electoral. Aceștia vă vor identifica pe lista electorală și veți da o semnătură. Abia apoi veți primi buletinele de vot pentru alegerile locale 2020.
Este vorba despre patru buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru consiliul local, unul pentru consiliul județean și unul pentru președintele consiliului județean. Dacă locuiți în București, veți primi tot patru buletine: unul pentru primarul de sector, unul pentru consiliul local al sectorului, unul pentru primarul general al municipiului București și unul pentru Consiliul General al Municipiului București.
- Vezi lista cu toți candidații la alegerile locale 2020 în București
Atenție la ștampila de control!
La ieșirea din cabina de vot, fiecare buletin se introduce într- una dintre cele patru urne corespunzătoare.
Important: Înainte de a intra în cabina de vot, asigurați-vă că pe buletinul de vot (de regulă pe spate) este aplicată ștampila de control a secției de votare. Dacă aceasta lipsește, votul dumneavoastră va fi declarat nul!
Cum aplicați corect ștampila “VOTAT”
Aplicați ștampila cu mențiunea “VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului independent dorit. Atenție, ștampila trebuie aplicată în interiorul unui singur patrulater. Ulterior, buletinul trebuie îndoit, astfel încât pagina goală care poartă ștampila de control a secției de votare să rămână în afară, apoi se introduce în urnă. Dacă ați îndoit greșit buletinul, votul nu este anulat, dacă secretul votului este asigurat.
Important: Dacă ați aplicat greșit ștampila, dar nu ați apucat să introduceți votul în urnă, puteți cere un buletin nou. Primul va fi anulat.
Când este votul considerat nul
După ce ați votat, restituiți ștampila și primiți înapoi actul de identitate, care va avea ștampila cu mențiunea “VOTAT” – pe buletine sau un timbru autocolant – pe cărțile de identitate.
Nu fotografiați buletinul de vot și evitați fotografierea sau filmarea în secția de votare.
În schimb, votul este considerat nul dacă nu are ștampila de control a secției de votare sau dacă buletinul are alt model decât cel aprobat. Tot nul este votul dacă ștampila are un alt model decât cel oficial.
De asemenea, dacă aplicați ștampila cu mențiunea “VOTAT în afara patrulaterelor sau în două sau mai multe patrulatere, votul este considerat nul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro