Votul uninominal înseamnă că acum vom alege direct oamenii. Pe buletinele de vot vom mai găsi doar siglele partidelor şi numele unui singur candidat din partea fiecărei formaţiuni. Noua lege electorală a împărţit ţara în colegii. Avem acum 330 de colegii pentru Camera Deputaţilor şi 137 de colegii pentru Senat, adică exact numărul de mandate existente în cele două Camere ale Parlamentului. Fiecare partid şi-a nominalizat câte un reprezentant pentru fiecare colegiu. Pot candida şi independenţi. Când vine vorba de pus ştampila, românul îl va alege acum exact pe cel pe care vrea să îl trimită în forurile legislative.

Urna mobilă, doar cu aviz medical

De data aceasta, legea electorală nu a lăsat libere urnele mobile. Din 90 şi până în ziua de faţă, la toate tururile de scrutin s-au iscat scandaluri pe tema folosirii, mai mult sau mai puţin corecte, a urnelor mobile.

Pe 30 noiembrie, urnele mobile vor putea fi folosite numai în baza unor justificări medicale. Programul de vot în circumscripţii, stabilit de lege, este de la 7.00 până la ora 21.00. În situaţii speciale, adică dacă în circumscripţii au existat probleme tehnice, votul poate fi prelungit. 

Candidaţii care obţin peste 50% din voturi devin parlamentari

Legea votului uninominal, în forma în care a fost adoptată de Parlamentul României, are totuşi un caracter limitat. Pentru ca un candidat, fie el membru de partid sau independent, să aibă asigurat un loc de deputat sau senator trebuie să fie votat de 50% plus unu din numărul de alegători care s-au prezentat la scrutin în colegiul unde a concurat. În caz contrar se aplică regula redistribuirii voturilor, unde favorizaţi vor fi reprezentanţii marilor partide, iar cei mai defavorizaţi vor fi independenţii. Redistribuirea va avea loc la nivelul judeţelor, care sunt compuse din mai multe colegii. Se vor aduna toate voturile câştigate de partide în colegiile respective stabilindu-se astfel cât la sută din voturi a obţinut fiecare. De exemplu, dacă partidul X a obţinut 30% din voturi la nivelul unui judeţ îi vor reveni 30% din mandate.

Pragul electoral minim pentru alianţe este de 8%

Noua lege a votului uninominal a menţinut la 5%, din numărul voturilor exprimate pragul electoral pe care partidele trebuie să-l atingă pentru a-şi putea trimite reprezentanţi în Parlament. În ceea ce priveşte alianţele politice şi electorale, pragul electoral este stabilit în funcţie de numărul formaţiunilor care fac parte din respectiva alianţă.

Astfel, pentru două partide care participă pe liste comune pragul electoral este de 8%, cum este cazul în Alianţei PSD+PC, în timp ce pentru uniunile politice care au trei membri sau mai mulţi pragul electoral este de 10%. Există posibilitatea ca şi partide care nu au obţinut minimum de 5% din voturi să intre în Parlament. Condiţia este ca acestea să obţină locul întâi în trei colegii de senator şi şase de deputat.

Băsescu: «Nu este cea mai bună lege»

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că formula votului uninominal aprobată de Parlament nu este cea mai bună. El a precizat că şi-ar fi dorit ca la alegerile parlamentare să se practice acelaşi sistem ca pentru votul primarilor sau al preşedinţilor de consilii judeţene, fără a se mai apela la redistribuirea voturilor din colegiile unde candidaţii nu au obţinut peste 50% din sufragii. “Puteam introduce un vot direct, ca la alegerile locale. Cu două tururi, ca la alegerea primarilor, sau cu un singur tur, ca la alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene. Nu este cea mai bună lege, dar oricum este mai bine decât dacă s-ar fi votat pe liste”, a precizat şeful statului

 
 

Urmărește-ne pe Google News