Cuprins:
Între 1965 și 1989, România a fost condusă de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Pe 25 decembrie 1989, el și soția sa, Elena Ceaușescu, au fost executați la Târgoviște, în urma unui proces sumar. Decizia a fost luată de noua conducere, în frunte cu Ion Iliescu, viitorul președinte al țării, și Gelu Voican Voiculescu.
Alegerile prezidenţiale din 1990 – Ion Iliescu
Alegerile prezidențiale din 1990, primele organizate în România după Revoluția din decembrie 1989 și primele alegeri libere din ultimele aproape cinci decenii, s-au desfășurat pe 20 mai 1990.
Candidații au fost Ion Iliescu (FSN), Ion Rațiu (PNȚCD) și Radu Câmpeanu (PNL). Ion Iliescu a câștigat din primul tur, obținând 85,07% din voturi (12,2 milioane de voturi), urmat de Radu Câmpeanu cu 10,64% și Ion Rațiu cu 4,29%. Prezența la vot a fost de 86,19% din electorat.
Alegerile din mai 1990 au fost singurele din istoria postdecembristă în urma cărora preşedintele ţării a fost ales din primul tur de scrutin.
Alegerile prezidenţiale din 1992 – Ion Iliescu l-a învins pe Emil Constantinescu
Alegerile prezidențiale din 1992 au avut loc în două tururi: primul pe 27 septembrie și al doilea pe 11 octombrie. În acel an, numărul candidaților s-a dublat față de 1990, ajungând la șase, printre care și un independent, Mircea Druc. Candidații principali au fost Ion Iliescu (susținut de FDSN și PSDR) și Emil Constantinescu (propus de CDR).
În primul tur, Ion Iliescu a obținut 47,34% din voturi (5,6 milioane de voturi), iar Emil Constantinescu 31,24%. În turul al doilea, Iliescu a câștigat cu 61,43% din voturi (7,4 milioane de voturi), în fața lui Emil Constantinescu, care a obținut 38,56%. Prezența la vot în turul 2 a fost de 73,23% din electorat.
Alegerile prezidenţiale din 1996 – Emil Constantinescu, ales în fața lui Ion Iliescu
Alegerile prezidențiale din 1996 au avut loc în două tururi: primul pe 3 noiembrie și al doilea pe 17 noiembrie. În cursă s-au înscris 16 candidați, printre care Emil Constantinescu (CDR) și Ion Iliescu (PDSR).
În primul tur, Ion Iliescu a obținut 32,25% din voturi (4 milioane de voturi), iar Emil Constantinescu 28,21% (3.569.941). În al doilea tur, Emil Constantinescu a câștigat cu 54,40% (7 milioane de voturi) în fața lui Ion Iliescu, care a obținut 45,59%. Prezența la vot în turul 2 a fost de 75,9%.
Alegerile prezidenţiale din 2000 – Ion Iliescu s-a confruntat cu Corneliu Vadim Tudor și l-a învins
Alegerile prezidențiale din 2000 au avut loc în două tururi: primul pe 26 noiembrie și al doilea pe 10 decembrie. Au fost 13 candidați, printre care Ion Iliescu (PDSR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Theodor Stolojan (PNL), Teodor Meleşcanu (ApR), Mugur Isărescu (independent) și Petre Roman (PD).
În primul tur, Ion Iliescu a obținut 36,35% din voturi (4 milioane de voturi), iar Corneliu Vadim Tudor 28,34% (3,1 milioane de voturi). În al doilea tur, Ion Iliescu a câștigat cu 66,82% (6,6 milioane de voturi), iar Corneliu Vadim Tudor a obținut 33,17%, cu o prezență la vot de 57,5%.
Alegerile prezidenţiale din 2004 – Traian Băsescu a câștigat finala cu Adrian Năstase
Alegerile prezidențiale din 2004 au avut loc în două tururi: primul pe 28 noiembrie și al doilea pe 12 decembrie. Candidații principali au fost Adrian Năstase (Uniunea Națională PSD+PUR) și Traian Băsescu (Alianța D.A. PNL-PD), Gigi Becali (PNG), Marko Bela (UDMR) și Petre Roman (FDR).
În primul tur, Adrian Năstase a obținut 40,93% (4,2 milioane de voturi), iar Traian Băsescu 33,91%. În al doilea tur, Traian Băsescu a câștigat cu 51,22% (5,1 milioane de voturi), în fața lui Adrian Năstase, care a obținut 48,77%, cu o prezență la vot de 55,21%.
Alegerile prezidenţiale din 2009 – Traian Băsescu, peste Mircea Geoană cu doar 70.000 de voturi
Alegerile prezidențiale din 2009 au avut loc în două tururi: primul pe 22 noiembrie și al doilea pe 6 decembrie. Au fost 12 candidați, printre care Traian Băsescu (PD-L), Mircea Geoană (Alianța PSD+PC), Crin Antonescu (PNL), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Kelemen Hunor (UDMR), Gigi Becali (PNG-CD) și Sorin Oprescu (independent, primarul Capitalei).
După primul tur al alegerilor prezidențiale din 2009, președintele de atunci în exercițiu, Traian Băsescu, a fost votat de 32,44% dintre alegători, urmat de Mircea Geoană cu 31,15% și Crin Antonescu (președinte PNL) cu 20%, potrivit datelor AEP.
Apoi, candidatul PSD i-a făcut o vizită lui Sorin Ovidiu Vîntu chiar înainte de dezbaterea finală televizată. Această vizită a fost folosită de Băsescu în timpul emisiunii pentru a sugera că Geoană a fost influențat de interesele omului de afaceri.
În al doilea tur, Traian Băsescu a câștigat la limită, cu 50,33% (5.275.808 voturi), iar Mircea Geoană a obținut 49,66% (5.205.760 de voturi), deși exit-poll-urile îl dădeau câștigător pe Geoană. Diferența a fost de numai 70.048 de voturi. Apoi, PSD și Geoană au contestat rezultatele, acuzând fraude electorale și manipulări ale voturilor. Prezența la vot în turul II a fost de 58,02%.
Alegerile prezidenţiale din 2014 – Klaus Iohannis l-a învins pe Victor Ponta
Alegerile prezidențiale din 2014 au avut loc în două tururi: primul pe 2 noiembrie și al doilea pe 16 noiembrie. Candidații principali au fost Victor Ponta (PSD-UNPR-PC), Klaus Iohannis (Alianța Creștin-Liberală), Elena Udrea (PMP), Kelemen Hunor (UDMR), Dan Diaconescu (PP-DD) și Corneliu Vadim Tudor (PRM).
În primul tur, Ponta a obținut 40,44% (3,8 milioane de voturi), iar Iohannis 30,37%. În al doilea tur, Iohannis a câștigat cu 54,43% (6,2 milioane de voturi), iar Ponta a obținut 45,56%, cu o prezență de 64,11%.
Alegerile prezidenţiale din 2019 – Klaus Iohannis a depășit-o clar pe Viorica Dăncilă
Alegerile prezidențiale din 2019 au avut loc în două tururi: primul pe 10 noiembrie și al doilea pe 24 noiembrie. La aceste alegeri au fost 14 candidați, printre care Klaus Iohannis (PNL), Viorica Dăncilă (PSD), Dan Barna (USR PLUS), Kelemen Hunor (UDMR) și Mircea Diaconu (Alianţa UN OM).
În primul tur, Iohannis a obținut 37,82% (3,4 milioane de voturi), iar Dăncilă 22,26%. În al doilea tur, Klaus Iohannis a câștigat cu 66,09% (6,5 milioane de voturi), în timp ce Viorica Dăncilă a obținut 33,91%, cu o prezență la vot de 54,85%.
Alegerile prezidenţiale din 2024 – Călin Georgescu a câștigat surprinzător primul tur și se va duela cu Elena Lasconi în turul 2
Primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 s-a terminat cu victoria neașteptată a lui Călin Georgescu. Inițial, Marcel Ciolacu era pe primul loc în sondaje, iar duminică seară, 24 noiembrie, exit-poll-urile l-au confirmat câștigător.
Peste noapte însă, după numărarea oficială a voturilor, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Luni dimineață, 25 noiembrie, Marcel Ciolacu a căzut pe locul al treilea, după Călin Georgescu și Elena Lasconi.
Călin Georgescu, candidat independent, a strâns 2.120.401 voturi, adică 22,94% din totalul voturilor valabil exprimate, Elena Lasconi, candidata USR, a obținut 1.772.500 de voturi, adică 19,18% din totalul voturilor valabil exprimate. Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a obținut 1.769.760 de voturi, adică 19,15% din totalul voturilor valabil exprimate.
Sursa video: AFP
Turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, 8 decembrie, între Călin Georgescu și Elena Lasconi, după ce CCR a validat rezultatele primului tur.