În încercarea de a relansa turismul estival în acest an, Grecia a pus la cale „Operațiunea libertate albastră”. Scopul este de a transforma insulele elene în oaze turistice libere de COVID-19, prin vaccinarea tuturor localnicilor, notează BBC.
Autoritățile speră ca imunizarea locuitorilor și a muncitorilor sezonieri din insule să se încheie până la sfârșitul lunii iunie. Guvernul de la Atena a hotărât ca vaccinul Johnson&Johnson achiziționat, care se administrează într-o singură doză, să ajungă în 19 insule, unde inocularea să se facă democratic, pentru toți localnicii de peste 18 ani, conform publicației The Independent.
Peste 700.000 de oameni sunt vizați de „Operațiunea libertate albastră”, se arată în presa elenă.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis speră ca acțiunea să construiască „primul zid masiv de imunitate” din Grecia.
Locuitorii insulelor susțin demersul autorităților
Anul trecut, Grecia a primit doar 25% din turiștii care vizitau țara în mod obișnuit, așa că anul acesta speră să dea un suflu nou turismului. Locuitorii din insule își câștigă traiul în special din turism, așa că aceștia sunt de acord să se imunizeze cât mai rapid.
„Noi suntem vaccinați, majoritatea clienților noștri sunt vaccinați, de asemenea, avem teste și nu ne este teamă. Știm dacă cineva are sau nu virusul. Și așa mergem înainte”, declară pentru BBC Yannis Havakis, care este instructor de scufundări pe Insula Milos, din Marea Egee.
„Locuiesc în Milos de un an și jumătate, fără vizitatori, fără turiști, fără nimic. E destul de greu. Pentru un bărbat de vârsta mea este foarte greu să nu vezi oameni și să nu ai prea multă comunicare, multă energie în jur”, spune și Thodoris Vamvakaris, un proprietar de hotel de pe insulă.
Hotelierii și micii fermieri, afectați de pandemie în egală măsură
Nu doar hotelurile, restaurantele și magazinele de suvenire își așteaptă clienții cu ușile deschise. Și fermierii din insule spun că au nevoie să-și lărgească piața de desfacere. De pildă, producția de brânză de capră este strâns legată de turism, deși poate că nu pare la prima vedere.
„Aici totul se ține lanț. Hotelurile, restaurantele, toate aceste afaceri care lucrează cu produsele noastre. Dacă acestea nu sunt deschise sau nu au turiști, astfel încât ei să meargă acolo și să mănânce, să consume produsele locale, eu ce-o să fac?”, comentează situația Avgoustis Galanos, un producător local de brânză.
Medicii recomandă prudență
În vreme ce unii afaceriști speră ca turismul și economia să revină cât mai repede la situația anului 2019, există și oameni care rămân îngrijorați cu privire la răspândirea noilor variante ale virusului SARS-CoV-2.
Eu sunt mereu îngrijorată. Asta nu înseamnă că sunt foarte îngrijorată. Însă una este să ai 5.000 de oameni care locuiesc aici și alta este să ai 25.000 de oameni, cum se întâmplă în lunile iulie și august.
Dr. Morfo Valla, medic în Milos:
Pe plajele grecești încă nu s-a dat drumul la petreceri
Sezonul estival s-a deschis în Grecia, însă momentan în insule este liniște. Deși măsurile restrictive s-au relaxat, cluburile au rămas închise. Cel mai probabil, muzica va răsuna din nou în luna iulie, conform previziunilor oferite de autorități.
Turiștii care vor să ajungă în Grecia trebuie să fie vaccinați cu ambele doze (acolo unde administrarea serului așa se face), să aibă dovada imunizării după trecerea prin boală (anticorpi) sau să prezinte un test PCR negativ.