”Conform atribuțiilor, parlamentarii sunt reprezentanții cetățenilor și au obligația ajutării acestora dar și cunoașterii problemelor din circumscripție”, explică Cumpănașu.
El vorbește despre legăturile oamenilor politici din Olt cu rețelele infracționale și clanurile interlope. ”Este important de stabilit de către anchetatori harta clanurilor interlope din județul Olt în acest caz. Voi solicita și efectuarea de cercetări cu privire la posibila implicare a liderilor politici locali (membrii ai Parlamentului sau nu) în protejarea sau dezvoltarea acestor rețele infracționale cărora le-a căzut victimă Alexandra și nu numai”, a mai transmis Cumpănașu.
”De asemenea, voi solicita efectuarea de cercetări împreună cu parchetul din Italia, Spania și Marea Britanie astfel încât să se verifice în ce măsura Alexandra dar și alte fete din județul Olt au căzut victime unor rețele internaționale de trafic de persoane”, mai spune Alexandru Cumpănașu.
”Plângerea penală vizează verificarea în ce măsură politicieni locali au la cunoștință sau l-au cunoscut pe Dincă vreodată. Dacă știau de activitatea infracțională a acestuia”, a mai spus Cumpănașu.
Întrebat de ce nu a solicitat și audierea primarilor pe lângă a parlamentarilor, unchiul Alexandrei a spus că este vorba de 101 primari și că ar fi nevoie de prea mulți polițiști sau procurori.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro