Uranus este a șaptea planetă de la Soare. Numele său este o referință la zeul grec al cerului, Uranus, care, conform mitologiei grecești, a fost bunicul lui Zeus (Jupiter) și tatăl lui Cronos (Saturn). Este a treia planetă ca mărime și a patra ca masivitate din Sistemul Solar.
„Înțelegerea noastră despre sistemul Uranus ar putea fi mai limitată decât credeam anterior”, au scris autorii.
Uranus a fost vizitată o singură dată. Restul informațiilor provin de la Telescopul Spațial Hubble și alte câteva telescoape. Voyager 2 a parcurs distanța până la planetă în nouă ani. A colectat majoritatea datelor despre planeta misterioasă, inclusiv inelele și lunile sale, în doar șase ore.
Rezultatele acelei vizite din 1986 au indicat că magnetosfera lui Uranus – câmpul magnetic protector care înconjoară planetele, inclusiv Pământul – era unică. Părea să fie puternic asimetrică, cu centuri de radiații surprinzător de intense, deși părea să lipsească plasma, particule ionizate energetice comune în magnetosferele altor planete.
Magnetosfera puternică a Pământului este esențială pentru locuibilitatea planetei noastre, protejând-o de radiațiile solare și vânturile solare.
Autorii studiului spun că nava spațială NASA a trecut pe lângă Uranus imediat după un eveniment intens de vânt solar care a comprimat magnetosfera sa, golind-o de plasmă și lăsând-o cu „centuri de radiații electronice extrem de excitate”.
Autorii sugerează că, dacă Voyager 2 ar fi vizitat Uranus cu doar o săptămână înainte, nava spațială ar fi întâlnit o magnetosferă similară cu cele ale celorlalți giganți din sistemul nostru solar — Jupiter, Saturn și Neptun.
„Nava spațială a văzut Uranus în condiții care apar doar aproximativ 4% din timp”, a spus Jamie Jasinski de la Jet Propulsion Laboratory al NASA din California de Sud și autorul principal al studiului.