După ce au stat zece zile bolnavi în casa lor, cu febră mare, cei doi au fost spitalizaţi. Deja aveau o saturaţie a oxigenului scăzută.
Au murit patru zile mai târziu, așadar, la două săptămâni după ce au luat virusul. Olga s-a stins prima, iar o oră mai târziu i-a urmat Vincenzo.
”Nu ieşeau din casă, aveau mare grijă, numai bunicul mergea la cumpărături şi la farmacie, dar din nefericire, s-au îmbolnăvit”, a povestit una dintre cele şase nepoate, care a reamintit că cei doi bătrânei sărbătoriseră 63 de ani de căsătorie pe 26 septembrie.
Bărbatul a fost primul care a prezentat simptome, iar în scurt timp s-a îmbolnăvit şi soția lui.
”Timp de peste o săptămână medicul nu a fost niciodată să-i viziteze”, a explicat nepoata lor, Katia. ”Le-a prescris un antibiotic şi a spus că este vorba de gripă, dar era COVID-19”, a precizat ea.
Olga a murit cu haina soțului lângă ea
Pe 11 noiembrie, bătrânii au sunat la numărul de urgenţă, deoarece aveau probleme respiratorii și au fost internați la un spital din localitatea vecină. Ultimele zile din viață le-au petrecut în saloane separate.
Olga a dorit să-l simtă pe soţul ei aproape, iar medicii i-au respectat ultima dorință şi i-au permis să păstreze haina soțului lângă ea.
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Copiii și nepoții Olgăi și ai lui Vincenzo au mulţumit echipei de medici, care le-a dat posibilitatea să se despartă de bătrâni cu ajutorul telefonului, şi în special infirmierei care l-a ţinut pe bunic de mână, pentru a nu se stinge singur…
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic, iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții