„Femeile iraniene sprijină Calendarul revoluţionar cu Poze Nud”, se spune la începutul unui clip de provovare a unui calendar realizat în semn de protest. Totul este de fapt un proiect de amploare, în care mai multe femei au pozat şi s-au filmat goale, pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa discriminării sexuale, dar şi a practicilor barbare, cum ar fi lapidarea (omorârea cu pietre). „Cred în egalitatea din bărbaţi şi femei”, „Nuditatea mea este un protest împotriva lapidării (omorârea cu pietre)” sau „Gândurile mele, corpul meu, alegerile mele…” sunt doar câteva dintre replicile pe care le spun femeile iraniene, care au avut curajul să se opună sistemului.
Totuşi, toate femeile care s-au exprimat prin limbajul trupului, locuiesc în alte ţări decât cea în care s-au născut, aceasta fiind şi modalitatea prin care au putut să ducă la bun sfârşit campania.
Calendarul a fost realizat după ce o actriţă iraniană, care a pozat semi-nud, a fost criticată dur de autorităţile de la Teheran, care i-au interzis să se mai întoarcă în ţară.
Un alt act de curaj pentru o femeie iraniană a fost cel de zilele trecute, când o fată a sfidat legea care le interzice femeilor să cânte. Adolescenta a cântat  în faţa prietenilor săi „Someone Like You”, piesa lui Adele.

Citeşte şi: O adolescentă din Iran a SFIDAT legea care le INTERZICE femeilor să facă un lucru pe care orice fată îl face aproape zilnic în baie | VIDEO
O actriţă din Iran a pozat GOALĂ, iar acum nu mai are voie să se întoarcă în ţară!
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News