Mai exact, prețul energiei electrice a urcat la circa 70 de euro pe fiecare MWh cumpărat pe OPCOM, față de o medie de circa 40 de euro, cât era anul trecut în aceeași perioadă. În prezent, furnizorii care alimentează populația, adică Enel, Electrica, E.ON și CEZ, cumpără 90% din energia consumată de populație de pe bursa de energie. Diferența de 10% este achiziționată la prețuri reglementate de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Ei bine, România și-a asumat în fața organismelor internaționale liberalizarea pieței de energie. Asta înseamnă că oricine poate să își schimbe furnizorul. Din 1 ianuarie 2018 însă, energia consumată de fiecare dintre noi acasă va fi cumpărată 100% de pe bursa de profil. Partea proastă este că, din cauza asta, consumatorii ar putea resimți un șoc în facturi.
Iar acest șoc survine unei majorări de 8% a electricității de la 1 iulie la nivel național și de 11,6% în București.


EXCLUSIV. Răsturnare de situație în cazul Boureanu. Unii dintre polițiștii-martori și-au schimbat mărturiile!


Care sunt cauzele pentru care curentul electric s-ar putea scumpi

Principala problemă o constituie faptul că nu se mai produce la fel de multă energie hidro. Mai exact, debitul Dunării și al marilor râuri este mult mai mic, din cauza secetei. În fapt, debitul Dunării este atât de mic, încât traversarea cu bacul la Bechet în Bulgaria a fost oprită noaptea, din cauza scăderii nivelului apei. Debitul Dunării la intrarea în ţară are valoarea de 2.700 de metri cubi pe secundă, la jumătate față de media multianuală a lunii iulie, care era de 5.350 de metri cubi pe secundă, potrivit datelor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

De asemenea, vântul nu prea bate la noi în această vară, astfel că sistemul energetic național este privat de energia eoliană.

Pe de altă parte, consumul de energie este chiar mai mare, în special din cauza aparatelor de aer condiționat utilizate în marile orașe, dar și cererii din industrie. Spre exemplu, Enel anunța în data de 30 iunie că, în București, canicula a generat un consum de energie electrică mai mare cu 13%, iar în anumite zone consumul era chiar cu 40% mai mare.
Trebuie menționat că această creștere a prețurilor energiei nu se întâmplă doar în România, ci în toate statele din jurul nostru, deci este un trend regional.
”Creșterea prețurilor de producție este îngrijorătoare. Sunt mai multe cauze, una dintre ele fiind, din punctul meu de vedere, o transparență excesivă și un număr prea mare de tranzacții făcute de pe o zi pe alta”, a declarat, pentru Libertatea, Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

Facturi cu 30-40% mai mari?

Per total însă, dacă situația nu se normalizează, populația poate avea parte de facturi cu 30-40% mai mari la finalul anului. Și asta pentru că, din cauza volatilității, o anumită secțiune de pe bursa de energie, numită Piața pentru Ziua Următoare, să aibă o pondere de 40-45% din totalul cantităților tranzacționate. Numai că această secțiune trebuie de regulă folosită pentru a acoperi mici diferențe de consum sau producție, adică e normal să fie doar 10-15%.
Acum, creșterea prețului de la 40 de euro pe MWh la 70 de euro înseamnă procentual circa 75%. Dar cum ponderea PZU în totalul tranzacțiilor este de 40-45%, asta înseamnă per total impactul în facturi nu va fi de 70%. Ar putea fi însă între 30 și 40%, ceea ce este oricum ar fi enorm.

Electrica a cerut plafonarea prețurilor

De altfel, Electrica a cerut deja autorităților plafonarea prețului la energie. Cătălin Stancu, directorul general al Electrica, a cerut această măsură pe modelul plafonării ce a avut loc la polițele RCA.

Mai mult, o asociație a furnizorilor și distribuitorilor din România a cerut deja Consiliului Concurenței să investigheze situația. Bogdan Chirițoiu, șeful instituției, a declarat pentru Libertatea că se fac analize în acest caz, iar săptămâna viitoare va avea întâlniri cu oficialii ANRE pe acest subiect. ”Încercăm să vedem ce justifică această creștere. Vedem ce se întâmplă în jur, posibile explicații pot fi prelungirea duratei de viață a certificatelor verzi. De asemenea, fiind mai puțină energie hidro, care e mai ieftină, prețul de echilibrare se închide pe sectorul termo, care e mai scump”, a spus Chirițoiu.

ANRE: Momentan nu se justifică plafonarea

Pe de altă parte, Niculae Havrileț – președintele ANRE – a afirmat zilele trecute că deocamdată instituția nu ia în considerare plafonarea prețului la energie, deoarece nu există date care să arate că piața energiei nu este funcțională.
O plafonare ar însemna mai multe măsuri extreme, precum suspendarea unor platforme bursiere, suspendarea cuplării OPCOM cu piețele din Ungaria, Cehia și Slovacia, dar și stabilirea unor prețuri reglementate. De asemenea, ar presupune și ca pierderile producătorilor să poată fi recuperate într-o formă sau alta.

Borza: ne salvează ploaia

Pe de altă parte, deputatul Remus Borza – care în perioada 2012-2016 a fost administratorul judiciar al Hidroelectrica – spune că scumpirile nu vor fi mai mari de 5% pentru consumatorii casnici. Și asta pentru că din octombrie va veni sezonul ploios, iar prețul ar urma să scadă. ”Momentul T zero al creșterilor îl reprezintă declarațiile alarmiste din iarnă, iar apoi s-a intrat pe această spirală. Nu cred că impactul va fi mai mare de 5% în facturile consumatorilor casnici. Din toamnă, odată cu sezonul ploios din octombrie-noiembrie, va crește producția hidro și va scădea prețul. Pe de altă parte, nici prețul utilităților nu mai poate fi subvenționat non-stop”, a punctat Borza.


Cât plătea preotul-cântăreț Cristian Pomohaci pentru o partidă de amor. Dezvăluiri șocante

 
 

Urmărește-ne pe Google News