Este a treia condamnare din această săptămână împotriva fostului star internaţional pakistanez de cricket, care miercuri a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru cadourile primite în perioada când era la putere.
Marţi, el a fost condamnat la 10 ani de detenţie pentru divulgarea de documente clasificate care constituiau secrete de stat.
În vârstă de 71 de ani, Khan, aflat în închisoare din august, ar putea avea dificultăţi în a-şi reveni politic, chiar dacă popularitatea lui rămâne intactă, în special în rândul tinerilor, pentru care reprezintă speranţa unei schimbări.
„Acest caz ruşinos este ilogic”
Una dintre postările de pe TikTok ale acestui absolvent de Oxford a obţinut în decembrie peste 135 de milioane de vizualizări în primele 36 de ore de la difuzare.
„Acest caz ruşinos este ilogic. Toate acestea se întâmplă din motive politice”, a declarat avocatul său, Gohar Ali Khan, adăugând că sentinţele vor fi contestate în instanţă.
Imran Khan, a cărui tenacitate este admirată de susţinătorii săi, a primit interdicţia de a mai candida cinci ani şi este urmărit penal în zeci de cazuri, pe care le consideră motivate politic.
Și cea de-a treia nevastă a lui Khan a primit 14 ani de închisoare, în total
Soţia lui Khan, Bushra Bibi, cu care s-a căsătorit în 2018, fiind al treilea său mariaj, nu a fost nici ea cruţată şi a fost condamnată miercuri la aceeaşi pedeapsă de 14 ani de închisoare ca şi el.
Chiar dacă interdicţia de candidatură îl vizează doar pe el, aceste condamnări reprezintă o nouă lovitură pentru formațiunea PTI, cu câteva zile înainte de alegerile legislative şi provinciale din 8 februarie.
Deja slăbit de arestări şi dezertările unor lideri, partidul nu a reuşit să facă campanie decât pe reţelele de socializare.
Khan a fost demis din funcţia de prim-ministru printr-un vot de neîncredere în aprilie 2022, după ce a pierdut sprijinul armatei, care a fost acuzată că l-a ajutat să fie ales cu patru ani în urmă.
Foto: Profimedia Images
Alex.59 • 04.02.2024, 11:26
Ce legi ciudate (pentru noi, europenii, cel puțin) mai au și ăia..! 🤨🧐🤔🙄