Medicii și asistenții îi vor învăța pe curieri cum să curețe și să dezinfecteze o rană, dar îi vor pregăti și pentru manevre mai complexe care trebuie făcute în caz de stop cardio-respirator.
Astfel, pe lângă pachetele cu mâncare pe care trebuie să le livreze, curierii vor fi echipați și cu truse de prim-ajutor.
Pentru început, proiectul se va desfășura doar în Cluj-Napoca, însă organizatorii își doresc să îl extindă și în alte orașe și să pregătească până anul viitor aproximativ 100 de curieri din toată țara.
“Ne-am propus ca anul viitor, cel târziu în primăvară, să avem opt oraşe, cu curieri instruiţi. Vorbim în primă fază de oraşe mai mari, printre care Oradea, Timişoara, Bucureşti, Târgu Mureş, Baia Mare”, a declarat Zsolt Punkosti, manager proiecte Serviciul de Ajutor Maltez în România, potrivit sursei citate.
Foto: 123rf.com
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei