Tragedia s-a petrecut în județul Timiș, între localitățile Pesac și Lovrin. Toți cei implicați sunt din Pesac, consăteni și prieteni. Plecaseră de la petrecere cu alcool, ca să se distreze şi mai tare, ca în filme. S-au gândit să organizeze o cursă auto ilegală cu doi bolizi BMW şi au aflat în cel mai dur mod cu putinţă că ceea ce văd în filmele de acţiune, acolo unde eroii participă la întreceri în care mșinile vin din direcții opuse pe același sens de mers, nu se poate reproduce, fără consecinţe fatale, în viaţa reală. Tinerii care s-au întrecut cu bolizii au sfârşit prin a-şi ucide prietenii într-un mod înfiorător. I-au zdrobit pur şi simplu între maşini, după ce unul dintre şoferii teribilişti a pierdut controlul volanului.
Şoferul de 19 ani implicat în accidentul produs pe rază localităţii Pesac a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Timiş. În cursul zilei de duminică va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. În cauza, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi participarea în calitatea de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice.
La volanul mașinii se afla un tânăr de 19 ani. Acesta rula pe contrasens spre „rivalul” de cursă, un tânăr de 27 de ani, aflat și el la volanul unui BMW. La un moment dat tânărul a pierdut controlul volanului, a părăsit carsabilul, i-a izbit mortal cei doi prieteni, strivindu-i între caroseria BMW-ului său și altă mașină, apoi a mai avariat trei mașini. Poliția a constatat că avea o alcoolemie de 0,70 la mie. Victimele, în vârstă de 20 ș 24 de ani, nu au mai avut practice nicio șansă de supraviețuire.
Sosiți la fața locului, polițiștii au deschis un dosar penal. „A fost deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpa, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibație alcoolică peste limita legală și participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtătoarea de cuvânt a Poliției Timiș. Până la această oră șoferul criminal este în libertate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro