ComenteazăSă fi fost luna mai când Iulian Postelnicu a ajuns pe coclaurile satelor sărace din nordul Moldovei. Venise cu echipa de filmare, oameni la cămaşă şi aparatură sofisticată. Rolurile erau stabilite, platoul, decorul, tot. Numai că atunci s-a întâmplat ceva. De nicăieri parcă, au început să se adune ciorchine în jurul lor toţi copiii satului. „Se uitau la noi ca la extratereştri. Să fi văzut privirea lor, erau fascinaţi! Ne-am dat seama că noi o să filmăm ce-avem de filmat şi-apoi o să plecăm. Iar pe ei o să-i lăsăm acolo, cu o poveste care va începe aşa: «Au venit odată nişte actori…». Ne gândeam că mulți nu vor avea niciodată şansa să plece din locurile alea. Şi ăsta a fost un gând foarte, foarte trist“.
Lui Iulian Postelnicu i-a rămas în minte imaginea asta, un ciorchine de copilaşi jerpeliţi, care-l priveau cu ochi mari şi curioşi. Şi s-a gândit aşa, la toţi ceilalţi copii care n-au avut niciodată ocazia să vadă actori adevăraţi. Şi care vor creşte, vor deveni tineri, îşi vor face familii şi vor face la rândul lor copii care nu vor vedea niciodată actori adevăraţi. Şi nu doar actori adevăraţi, ci, în general, altă lume decât cea de pe coclaurile alea sărace. Şi apoi s-a gândit că poate să facă ceva ca să rupă ciclul ăsta nedrept. Măcar pentru unii dintre ei.
O cursă de 3.000 de kilometri
Nu trebuie să facă o paradă de filantropie, oricum nu e genul. Va alerga în fiecare zi câte puţin cu gândul că, în felul ăsta, îi va aduce pe micuţi mai aproape de şcoală. Nu se va duce până la capătul lumii, dar măcar până în Lisabona, să zicem, tot poate să ajungă. Iar pentru el nici măcar nu e vreo metaforă aici: chiar va alerga peste 3.000 de kilometri, ca să strângă bani pentru cei mici.
Mă numesc Iulian Postelnicu şi mi-am propus să alerg timp de 143 de zile consecutive câte un semimaraton în fiecare dintre ele. Aproximativ 3.017 kilometri. Am început pe 1 august 2021 şi am ales să o fac pentru educaţia copiilor proveniţi din medii vulnerabile care învaţă la Şcoala Primară CONCORDIA din Ploiești. Câte un pic putem dona fiecare.
Iulian Postelnicu, actor:
Iulian obişnuieşte să alerge. E ca o ancoră pentru el activitatea asta, îi aminteşte zilnic să aibă grijă de sănătatea şi de forţa lui. „Mie îmi dă senzaţia că, deşi poate n-am făcut nimic într-o zi, măcar am alergat“, explică. Aleargă de vreo şapte ani deja, iar de doi ani încoace aleargă în fiecare zi.
„Alergatul pe distanţă mai lungă te pregăteşte pentru perioadele în care ai de-a face cu un proces care durează, ai de-a face cu o aşteptare. Pur şi simplu, te învaţă răbdarea şi consecvenţa. Să poţi trece mai uşor peste obstacolele de pe parcurs. E absolut banal ce spun, dar chiar aşa e. Şi mă ajută pentru că mă simt bine. Gândeşte-te la cazul meu: sunt liber profesionist, nu sunt obligat să mă duc nicăieri zilnic, aş putea să vegetez pe scaun toată ziua, să citesc, să scriu, să aştept să primesc un rol şi apoi iar să stau. Dar simt că asta nu e ce trebuie. Eu trebuie să mă mişc“.
Două ore durează, cu aproximaţie, un semimaraton. De la 1 august, Iulian Postelnicu aleargă zilnic cei 21 de kilometri. Se va opri pe 21 decembrie.
Cel mai bun actor
Iulian Postelnicu este cel mai bun actor al anului 2020. A primit această distincţie la Gala Premiilor Gopo, pentru rolul său din filmul „Arest“, după ce mai fusese nominalizat şi în 2016, pentru rolul din filmul „Un etaj mai jos“. A absolvit teatrul în 2002, la clasa lui Dem Rădulescu, şi a jucat în filme, seriale şi în producţii de televiziune. „Amintiri din epoca de aur“, „Francesca“, „Divertis“, „Las Fierbinţi“ sau „Mondenii“ sunt doar câteva dintre titluri. Iulian e recunoscător pentru toate aceste experienţe şi vrea să întoarcă darurile pe care el însuşi consideră că le-a primit.
Aşa i-a ales pe copiii de la Edu-Campus Concordia. Organizaţia umanitară a făcut la Ploieşti un campus în care copiii proveniţi din medii devaforizate sunt ajutaţi să-şi continue şcoala, să înveţe o meserie şi să găsească puterea de a părăsi lumea în care au avut nenorocul să se nască. Iulian Postelnicu vrea să strângă bani pentru ei.
Un concurs de suferinţă
Ca să-i determine pe oameni să doneze bani pentru copii, s-a gândit să ceară chiar el. Cu timiditate, însă cu convingere. Dar nu a vrut să facă un spectacol din iniţiativa lui. Mai mult, e singurul om din această lume care a avut curajul să înceapă un asemenea periplu filantropic. Ar mai fi un alergător în Africa de Sud, care şi-a propus să termine 133 de semimaratoane consecutive, urmărit de Guinness World Records, cu antrenor, echipă, staff tehnic. Iulian Postelnicu va alerga 143!
„La mine n-o să fie însă nimic oficial. Dar, mă rog, am să ştiu eu“. Iulian n-a vrut să se transforme într-un filantrop de paradă.
„N-am vrut să cumpăr impresia că fac un bine. Adică, eu mă uit cu suspiciune la mine: mă, ce faci? Cum îi ajuţi tu alergând? Nu-i ajută cu nimic alergatul, ci poate minima vizibilitate şi, concret, banii pe care reuşeşti să-i strângi. Dar e foarte uşor să te agăţi de o cauză socială ca să-ţi faci o statuie. În plus, parcă a devenit obositor să auzi încontinuu: «Dă-mi, dă-mi!». Parcă e un concurs de surprize-surprize. Există undeva nişte copii care n-au acces la educaţie. Dar n-ar da mai bine dacă i-au bătut şi părinţii? Uneori, acest concurs de suferinţă te poate face suspicios“, spune Iulian Postelnicu.
De aia insistă asupra faptului că alergatul îi foloseşte în primul rând lui, îl face pe el să se simtă bine şi, dacă în felul ăsta poate ajuta pe cineva, de ce să n-o facă.
„Educaţia e un bun comun, nu o cauză de bonton“
„Cred că toată lumea ar trebui să aibă acces la educaţie de calitate şi la sănătate. Interacţionăm mereu cu alţi oameni, aşa că e normal să te întrebi: «Îmi foloseşte dacă celălalt e needucat?». Şi nu-ţi foloseşte. Dacă vrei să te duci la un doctor, doar n-o să-l cauţi pe ăla care a intrat pe şpagă în facultate. Or, educaţia e un bun comun, nu e doar o cauză de bonton, pe care să o fluturi în diferite momente. Nu! În momentul în care transformăm şcoala şi medicina într-o afacere, într-un spectacol, cred că s-a stricat tot“.
În timp ce aleargă, Iulian Postelnicu îşi aminteşte şi îşi notează:
40% din copii trăiesc în sărăcie extremă, 23% din copiii de etnie romă sunt neşcolarizaţi, 13,8% din elevi renunţă până în clasa a VIII-a.
Educaţia e un bun comun, îşi aminteşte, şi aleargă mai departe.
De fapt, Iulian a strâns deja banii pe care şi i-a propus să-i adune. Nu mult. 100.000 de lei. I-a fost teamă la început să se aventureze să ceară o sumă mare, dacă o să-i dezamăgească pe copiii?! Dar ştie şi el că de bani pentru educaţie e nevoie mereu. Şi crede că poate să încredinţeze aceşti bani organizaţiei Concordia.
Pe 21 decembrie, Iulian va alerga ultimul semimaraton. Şi, de Crăciun, vrea să se ducă la copiii de la Şcoala Concordia cu desaga cât mai plină.
Îl puteţi susţine pe Iulian făcând o donație aici sau chiar puteţi porni propria inițiativă de donare a zilei de naștere sau a unei provocări sportive către proiectele organizației Concordia.