În mod deloc surprinzător, Rishi Sunak, fost ministru al finanţelor, Penny Mordaunt, fost ministru al apărării, Liz Truss, şefa diplomaţiei britanice şi deputatul Tom Tugendhat au obţinut fără probleme cele 20 de susţineri necesare pentru a deveni oficial candidaţi la funcţia de preşedinte al Partidului Conservator şi, prin urmare, la postul de prim-ministru, a anunţat marţi Comitetul 1922 – grupul parlamentar conservator însărcinat cu stabilirea regulilor scrutinului.
Noul ministru al finanţelor Nadhim Zahawi, consiliera juridică a guvernului britanic Suella Braverman, fostul secretar de stat pentru egalitate Kemi Badenoch, precum şi fostul ministru al sănătăţii Jeremy Hunt, au obținut sprijinul necesar pentru a intra în cursă.
Începând de miercuri, cei opt candidaţi vor trebui să ralieze 30 de deputaţi cauzei lor, dacă doresc să treacă de primul tur de vot.
Un al doilea tur este prevăzut să aibă loc joi şi un altul, dacă va fi necesar, va avea loc vineri.
Obiectivul este să nu rămână mai mult de doi candidaţi în cursa pentru șefia Partidului Conservator și a guvernului britanic înainte de vacanţa parlamentară, care începe pe 22 iulie. Numele viitorului premier al Regatului Unit va fi cunoscut abia în septembrie, în urma unui vot final, la care vor putea participa membrii partidului.
Marţi dimineaţa erau 11 candidaţi care se înscriseseră pentru a-i lua locul lui Boris Johnson, însă trei dintre ei, printre care fostul ministru al sănătăţii Sajid Javid, s-au retras pe măsură ce se apropia termenul-limită pentru depunerea candidaturilor.
În ceea ce privește favoriții, casele de pariuri îi plasează pe Rishi Sunak şi Penny Mordaunt pe picior de egalitate, urmaţi de Liz Truss.
Boris Johnson a demisionat joia trecută, după ce în jur de 60 de membri ai executivului său şi-au înaintat demisiile, ca semn de protest în contextul numeroaselor scandaluri în care a fost implicat premierul. Cu toate acestea, Boris Johnson va rămâne premier până când va fi cunoscut succesorul lui, pe 5 septembrie.