Nicolae Chichi, directorul executiv al Navrom Delta SA, a precizat că „nu am reuşit să rezolvăm nimic astăzi. Navele noastre rămân la mal”. La întâlnirea de lucru au participat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, reprezentanți ai Navrom Delta SA, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, și prefectul de Tulcea, Dan Alexandru Munteanu.
„Astăzi, la ministerul Transporturilor, s-a încercat deblocarea situației privind serviciul de transport pe care Navrom Delta îl prestează în Delta Dunării. Au fost discutate problemele legate de eligibilitatea sumelor pe care ministerul trebuie sa le plătească către Navrom”, a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, care este acționar cu 1,023% în Navrom Delta SA, societate cu capital majoritar privat.
„Au fost discuții legate și de clauzele contractuale care indică ce sume pot fi plătite. Părțile încă nu au ajuns la un punct comun pe toate pozițiile aflate în discuție. Cred că o mai mare deschidere a celor din direcția economică a ministerului în relația cu Navrom Delta ar clarifica sigur situația. Din toate aceste ambiguități nu are de suferit decât populația din Delta Dunării. Domnul ministru Grindeanu a sugerat să se facă de urgenta plățile pe sumele cu care ambele părți sunt de acord”, a adăugat Horia Teodorescu.
Potrivit preşedintelui CJ Tulcea, „reprezentanții Navrom Delta au spus clar că fără plata de urgență a sumelor agreate de ambele părți, Navrom Delta SA nu are cum să reia cursele în Delta Dunării. Domnul director Chichi a spus că din partea domniei sale lucrurile ar trebui sa fie clare dacă și funcționarii ministerului Transporturilor ar avea un ritm mai bun în schimbul de informații dintre părți”.
Vineri, Navrom Delta SA, care efectuează servicii de transport pe apă între Tulcea și localitățile din Delta Dunării, a anunțat sistarea curselor începând cu data de luni, 27 iunie. Șeful companiei reclamă datorii de peste 4,6 milioane de lei pe care Ministerul Transporturilor le are către firmă.