UPDATE 15:20: Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că joi vor fi închise 14 unități de învățământ din Capitală.

Lista școlilor și grădinițelor din București în care este suspendată activitatea pe 31 ianuarie 2019:

  • Complexul Social de Servicii Sf. Andrei
  • Grădinița 50
  • Grădinița 47
  • Școala Gimnazială 162
  • Școala 66
  • Școala 195
  • Școala 88
  • Școala 70
  • Grădinița Scufița Roșie
  • Grădinița 207
  • Grădinița 4
  • Grădinița 60
  • Grădinița 229
  • Grădinița Albinuțele

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu a decis suspendarea cursurilor în mai multe unități de învățământ.

„În județul Sibiu sunt două clase pregătitoare care au solicitat să nu mai vină copiii la ore, respectiv de la Școala Gimnazială ‘Hermann Oberth’ din Mediaș și la Școala Gimnazială nr. 4 din Sibiu. De asemenea, și Grădinița ‘Elefănțelul curios’ din Sibiu a decis suspendarea cursurilor, până vineri, la o grupă mijlocie. Motivul constă în numărul absenților care au viroze respiratorii, adică copii răciți care nu au mai venit la școală”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu, Constantin Dincă, pentru Tribuna.ro.

Conform acestuia, în județul Sibiu, miercuri, au fost 1.118 de elevi care nu au venit la cursuri. Aceasta este ultima săptămână de cursuri din semestrul I al anului școlar 2018 – 2019. Săptămâna viitoare va urma vacanța intersemestrială, cursurile reluându-se din 10 februarie.

Măsuri de prevenire a gripei, luate de instituțiile de învățământ din județul Sibiu

Potrivit sursei citate, instituțiile de învățământ din județul Sibiu au apelat, la sugestia Ministerului Sănătății, la o serie de măsuri de prevenire a gripei. Astfel, în fiecare dimineață, în școli și grădinițe, are loc trierea școlarilor.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Unităților de învățământ li se recomandă să facă curățenie în clase, să dezinfecteze băncile zilnic și să aerisească sălile de clasă. Cei mici își spală des mâinile, fiind însoțiți de cadre didactice. Elevii care dau semne de boală sunt scoși din activitate și trimiși la medicul de familie. De asemenea, este recomandată purtarea de măști sterile.

În județul Sibiu, sunt patru cazuri de gripă confirmate cu laboratorul în acest sezon. Un sibian de 62 de ani a murit pe 25 ianuarie din cauza gripei.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a precizat că în unitățile școlare unde se constată o creștere cu 20% a numărului de îmbolnăviri prin gripă se poate lua decizia de închidere a unității.

Iată ce a spus și ministrul Educației Naționale (MEN), Ecaterina Andronescu, despre eventuala suspendare a cursurilor, în contextul epidemiei de gripă: „Doar unde e cazul”

A fost declarată epidemie de gripă în România!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că a fost declarată epidemia de gripă, în această dimineață, după ce au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutive şi 57 de decese din cauza bolii.

„Deşi aseară aveam o parte din datele pe care direcţiile de sănătate publică le-au transmis, nu au fost concludente, pentru că nu toate spitalele raportaseră cazurile de gripă. Am refăcut raportările şi putem spune că s-a înregistrat a treia săptămână consecutivită epidemică. Vorbim de o evoluţie epidemică a gripei. S-a constatat epidemia, având a treia săptămână epidemică”, a declarat ministrul Sorina Pintea.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Ministrul Sănătăţii a precizat că gripa care evoluează în prezent are forme de manifestare uşoare şi medii.

„Nu putem afirma că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever faţă de sezonul precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de decese, mai devreme. Diferenţa e că avem un număr mai mare de cazuri şi un număr mai mare de cazuri confirmate clinic”, a precizat Pintea.

Obiectivul Ministerului Sănătăţii este să reducă numărul de cazuri severe şi de decese cu gripă. Încă din 17 ianuarie au fost transmise în teritoriu măsurile care se aplică în acest sezon, acestea fiind valabile și în cazul constatării epidemiei.

Sorina Pintea a mai spus că vaccinarea împotriva virusului gripal rămâne şi în perioada următoare soluţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Află ce măsuri se iau în cazul epidemiei de gripă. Vezi care sunt explicațiile ministrului Sănătății, Sorina Pintea, în această situație.


Citește și… Trei bebeluși decedați cu infecție intraspitalicească la Suceava, în 2016, și un dosar peste care s-a lăsat tăcerea. Nici măcar expertiză medico-legală în 2 ani și jumătate! Răspunsul incredibil al procurorilor


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI