UPDATE 15:20: Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că joi vor fi închise 14 unități de învățământ din Capitală.
Lista școlilor și grădinițelor din București în care este suspendată activitatea pe 31 ianuarie 2019:
- Complexul Social de Servicii Sf. Andrei
- Grădinița 50
- Grădinița 47
- Școala Gimnazială 162
- Școala 66
- Școala 195
- Școala 88
- Școala 70
- Grădinița Scufița Roșie
- Grădinița 207
- Grădinița 4
- Grădinița 60
- Grădinița 229
- Grădinița Albinuțele
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu a decis suspendarea cursurilor în mai multe unități de învățământ.
„În județul Sibiu sunt două clase pregătitoare care au solicitat să nu mai vină copiii la ore, respectiv de la Școala Gimnazială ‘Hermann Oberth din Mediaș și la Școala Gimnazială nr. 4 din Sibiu. De asemenea, și Grădinița ‘Elefănțelul curios din Sibiu a decis suspendarea cursurilor, până vineri, la o grupă mijlocie. Motivul constă în numărul absenților care au viroze respiratorii, adică copii răciți care nu au mai venit la școală”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu, Constantin Dincă, pentru Tribuna.ro.
Conform acestuia, în județul Sibiu, miercuri, au fost 1.118 de elevi care nu au venit la cursuri. Aceasta este ultima săptămână de cursuri din semestrul I al anului școlar 2018 – 2019. Săptămâna viitoare va urma vacanța intersemestrială, cursurile reluându-se din 10 februarie.
Măsuri de prevenire a gripei, luate de instituțiile de învățământ din județul Sibiu
Potrivit sursei citate, instituțiile de învățământ din județul Sibiu au apelat, la sugestia Ministerului Sănătății, la o serie de măsuri de prevenire a gripei. Astfel, în fiecare dimineață, în școli și grădinițe, are loc trierea școlarilor.
Unităților de învățământ li se recomandă să facă curățenie în clase, să dezinfecteze băncile zilnic și să aerisească sălile de clasă. Cei mici își spală des mâinile, fiind însoțiți de cadre didactice. Elevii care dau semne de boală sunt scoși din activitate și trimiși la medicul de familie. De asemenea, este recomandată purtarea de măști sterile.
În județul Sibiu, sunt patru cazuri de gripă confirmate cu laboratorul în acest sezon. Un sibian de 62 de ani a murit pe 25 ianuarie din cauza gripei.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a precizat că în unitățile școlare unde se constată o creștere cu 20% a numărului de îmbolnăviri prin gripă se poate lua decizia de închidere a unității.
Iată ce a spus și ministrul Educației Naționale (MEN), Ecaterina Andronescu, despre eventuala suspendare a cursurilor, în contextul epidemiei de gripă: „Doar unde e cazul”
A fost declarată epidemie de gripă în România!
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că a fost declarată epidemia de gripă, în această dimineață, după ce au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutive şi 57 de decese din cauza bolii.
„Deşi aseară aveam o parte din datele pe care direcţiile de sănătate publică le-au transmis, nu au fost concludente, pentru că nu toate spitalele raportaseră cazurile de gripă. Am refăcut raportările şi putem spune că s-a înregistrat a treia săptămână consecutivită epidemică. Vorbim de o evoluţie epidemică a gripei. S-a constatat epidemia, având a treia săptămână epidemică”, a declarat ministrul Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii a precizat că gripa care evoluează în prezent are forme de manifestare uşoare şi medii.
„Nu putem afirma că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever faţă de sezonul precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de decese, mai devreme. Diferenţa e că avem un număr mai mare de cazuri şi un număr mai mare de cazuri confirmate clinic”, a precizat Pintea.
Obiectivul Ministerului Sănătăţii este să reducă numărul de cazuri severe şi de decese cu gripă. Încă din 17 ianuarie au fost transmise în teritoriu măsurile care se aplică în acest sezon, acestea fiind valabile și în cazul constatării epidemiei.
Sorina Pintea a mai spus că vaccinarea împotriva virusului gripal rămâne şi în perioada următoare soluţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Află ce măsuri se iau în cazul epidemiei de gripă. Vezi care sunt explicațiile ministrului Sănătății, Sorina Pintea, în această situație.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!